DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Bistreț, dat în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunii de jaf organizat sau armat, a fost prins, miercuri, în Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, fapta a fost comisă în Belgia, autoritățile de acolo emițând mandat european de arestare pe numele bărbatului din Bistreț. Acesta a făcut parte dintr-un grup infracțional, mai spun polițiștii.

„Ieri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, împreună cu cei ai Poliţiei Municipiului Băileşti, au localizat şi prins, în Craiova, un bărbat de 41 de ani, din Bistreţ, pe numele căruia autorităţile din Belgia au emis o semnalare în baza unui mandat european de arestare, în vederea extrădării. Cel în cauză este bănuit că ar fi comis, pe teritoriul Belgiei, infracţiunea de jaf organizat sau armat, făcând parte totodată dintr-un grup infracţional organizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele său o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.