DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Cerăt, a fost reținut de către polițiști, miercuri, fiind acuzat că în noaptea de 19 spre 20 august s-a urcat băut la volan și a ajuns cu mașina într-un șanț, plecând ulterior de la fața locului. Acesta a și agresat un alt bărbat din localitate, în aceeași noapte.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a menționat că bărbatul a încercat să ascundă fapta, luând plăcuțele cu numerele de înmatriculare de pe mașină.

„În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Sectiei 14 Poliţie Rurală Bârca au reţinut pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani, din Cerăt, bănuit de comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fără a deţine permis de conducere şi lovire sau alte violenţe. Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 19/20 august, cel în cauză ar fi pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea pe o stradă din Cerăt şi ar fi căzut cu acesta într-un şanţ de pe marginea drumului. Cu toate că bărbatul a fugit de la locul evenimentului rutier şi a demontat plăcuţele cu numerele de înmatriculare, a fost identificat de poliţişti”, a declarat Grădinaru.

Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul se afla sub influenţa alcoolului şi nu avea permis de conducere.

De asemenea, după ce ar fi plecat din locul unde se afla autoturismul, cel în cauză s-ar fi deplasat la locuinţa unui bărbat de 52 de ani, din Cerăt, persoană care se afla în faţa locuinţei sale şi care ar fi fost agresat de cel în cauză.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost testat de poliţişti cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, a mai spus reprezentantul IPJ Dolj.

Acesta urmează să fie prezentat, astăzi, unităţii de parchet cu propunere de arestare preventivă.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.