DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Directorul Spitalului Județean Clinic din Craiova, Alin Demetrian, a demarat lucrările de amenajare a unui bazin pentru pești, în curtea unității medicale, fără a face niciun proiect în acest sens sau a înștiința administrația județeană. Managerul s-a bazat pe propriile idei de înfrumusețare a zonei, recunoscând în cele din urmă că a fost naiv și că a crezut că atâta vreme cât suportă cheltuiala din propriul buzunar nu ar fi fost nicio problemă.

Directorul nu renunță la idee, urmând a întocmi proiectul ce se impune în astfel de situații. „Construcție este mult prea mult spus. Mi-am cerut scuze către conducerea Consiliului Județean Dolj despre acest gest. O să reiau toți pașii în mod legal și o să fie făcut așa cum trebuie. Am crezut că este nevoie de acțiune, ci mai puțin de termene de așteptare. A fost poate o naivitate din partea mea. Mi-o asum. Era vorba despre o investiție minimă, suportată în totalitate de mine, nu ar fi presupus nicio cheltuială pentru spital. Era vorba despre amenajarea unui mic bazin cu nuferi, plante acvatice, cu pești, pe care îi și comandasem, în naivitatea mea. O să amân această lucrare până când se poate face totul legal”, a declarat Demetrian.

Reprezentanții Consiliului Județean Dolj au discutat cu directorul spitalului, au mers la fața locului să vadă obiectivul și au fost de acord cu propunerea lui Demetrian de a trece serios la treabă, privitor la reamenajarea curții instituției. „Cei de la Consiliul Județean Dolj au veni azi(joi n.r.) aici și am discutat despre un viitor proiect. Nu este un heleșteu, acesta presupunând excavare. Totul se întâmpla la suprafața pământului, o groapă de refugiu pentru pești, de aceea am crezut că îl pot face fără să aștept după zeci de aprobări. Există variante ca eu să sponsorizez lucrarea, ceea ce voi și face. Spațiul de acolo, din spatele unității spitalicești, trebuie amenajat întrucât nu arată deloc bine. Locul acela era un spațiu plin cu chiștoace, cu ambalaje, nimic mai mult”, a conchis Alin Demetrian.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.