DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ministerul Finanțelor a publicat noile accize care vor fi plătite în anul 2022, iar cele la carburanți au parte de o creștere ce se va resimți în prețul de la pompă începând cu 1 ianuarie.

Accizele la carburanți se ajustează la începutul fiecărui an, potrivit prevederilor legale. Ajustarea este specificată într-un articol din Codul Fiscal.

“Nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an”.

În anexa respectivă este trecută valoarea accizelor începând cu anul 2017, dar mai important pentru momentul actual este că Ministerul Finanțelor a actualizat deja, și publicat pe site, nivelul accizelor la carburanți, valabil de la 1 ianuarie 2022.

Noile niveluri sunt de 1.892 de lei pentru 1.000 de litri de benzină fără plumb și de 1.734 de lei pentru 1.000 de litri de motorină.

Nivelul la care se plătesc acum accizele sunt de de 1.827 de lei pentru 1.000 de litri de benzină fără plumb și de 1.674 de lei pentru 1.000 de litri de motorină.

Așadar, avem o creștere de acciză de 65 de lei la 1.000 de litri de benzină, adică o creștere de 6,5 bani pe litru. Deci, cu TVA cu tot, consumatorii români vor plăti mai mult cu peste 7 bani pe litrul de benzină, de la 1 ianuarie.

La motorină, avem o creștere de acciză de 60 lei la 1.000 de litri, adică adică o creștere de 6 bani pe litru.

Așadar, cu TVA, consumatorii români vor plăti mai mult tot cu circa 7 bani pe litrul de benzină, de la 1 ianuarie.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.