DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Bugetul municipiului Craiova pentru acest an a fost votat, joi, în ședința Consiliului Local Municipal, fiind stabilit faptul că cea mai mare parte din sumă va fi alocată secțiunii de dezvoltare. 

Bugetul general consolidat al municipiului Craiova pe anul 2023 este de 2 miliarde de lei, adică 400 milioane euro, cu o creştere de circa 17% faţă de anul 2022, când municipiul a avut un buget de de 1,7 miliarde lei (339 milioane euro).

Potrivit primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, bugetul local reprezintă 1,3 miliarde lei, adică 270 milioane euro, iar secţiunea de funcţionare este de 650 milioane lei, adică 130 milioane de euro şi va fi utilizată pentru funcţionarea şi întreţinerea Primăriei Craiova, instituţiilor publice de subordine locală, pentru întreţinerea domeniului public, acordarea de subvenţii şi ajutoare persoanelor vulnerabile etc.

Diferența până la 270 de milioane de euro va fi alocată proiectelor de dezvoltare.

Joi, în cadrul ședinței de consiliu, consilierii opoziției au depus mai multe amendamente ce vizează dezvoltarea municipiului, dar nu au trecut testul votului.

Amendamentele au fost respinse întrucât fie nu au fost bine formulate, fie au fost considerate copiate sau incomplete.

Consilierii liberali au venit cu următoarele propuneri:

Extinderea reţelei de canalizare pluvială în zonele cu risc crescut de inundaţii;

Înlocuirea şi reabilitarea reţelei de termoficare în vederea reducerii pierderilor de energie termică şi modernizarea punctelor termice;

Înfiinţarea unei secţii ATI la Spitalul de Neurologie;

Gratuitate pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi pe transportul public în comun;

Înfiinţarea unui sistem pilot ,,kiss and ride” la o şcoală unde traficul blochează circulaţia la începutul şi sfârşitul orelor de curs;Înfiinţarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor DN 55 (U.M Făcăi) cu Aleea 2 Bechet (actuala Rocadă);

Construirea a 3 parcări de biciclete tip container fiecare de câte 50 de locuri;

Vouchere pentru biciclete electrice. 1000 vouchere a 1000 de lei;

Pistă modulară PumpTrack;

Studiu de fezabilitate pentru treceri subterane pietoni la intersecţia Calea Bucureşti cu Bvd. “Carol I” şi Calea Bucureşti cu Fraţii Goleşti şi intersecţia Calea Bucureşti cu str Horia;

Studiu de fezabilitate pentru pista de biciclete pe Bvd. Dacia şi Bvd. Decebal în lungime de aproximativ 7km;

Studiu de fezabilitate pentru pista de biciclete de la intrarea dinspre comuna Şimnic până la intrarea dinspre Podari de aproximativ 8.5 km;Studiu de trafic privind reconfigurarea traseelor de transport în comun ale RAT;

Reabilitarea fântânilor istorice ale Craiovei

Creşterea plafonului până la 2500 lei pensie pentru pensionari în vederea acordării gratuităţii pe mijloacele de transport în comun;

Studiu de trafic pentru fluidizarea traficului circulaţiei prin introducerea de sensuri unice şi giratorii;

Străpungere Calea Bucureşti-Bulevardul Decebal şi elaborarea de studii privind realizarea de investiţii în infrastructura rutiera pentru preluarea traficului rutier din Drumul Expres în Municipiul Craiova;

Realizarea infrastructurii subterane pentru reţelele electrice si de fibră optică;

Asfaltarea străzilor din periferia Municipiului Craiova şi a altor străzi cu piatră cubică; Aleea I, II, III, IV Gîrleşti, Str. Pescăruşului, Str. Viitorului, Str. Alunului, Str. Dimitrie Bolintineanu, Str. Poligonului cu aleile aferente, Str. Drumul Ungurenilor, Aleea Dunării, Prelungire Str. Carpenului, Str. Gîrleşti, Drumul Muntenilor, Str. Moldova, Str. Poporului, Str. Craioviţei, Str. Giuseppe Verdi, Str. Albastrele

Achiziţionarea de lampi solare stradale pentru iluminatul public;

Modernizarea transportului public prin măsuri de ticketing electronic, supraveghere video, monitorizare prin GPS şi informarea călătorilor în toate mijloacele de transport şi în toate statiile.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.