Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în aprilie. Angajatorii doljeni așteptați să...

Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în aprilie. Angajatorii doljeni așteptați să se înscrie

1.207
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Doljenii aflați în căutarea unui loc de muncă și angajatorii care au posturi vacante pot participa, în mai puțin de o lună, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment organizat la Craiova de către reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Dolj, Alina Ghercioiu, acțiunea va avea loc în data de 12 aprilie și se adresează tuturor persoanelor fără ocupație sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.

„Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă una dintre măsurile active destinată corelării cererii și ofertei de forță de muncă, aflată mereu în atenția Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj. Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, existând posibilitatea interacțiunii directe dintre angajator și solicitant. Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante și sunt interesați să participe la această acțiune pot depune situația privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj sau o pot transmite pe adresa de email a instituției”, a declarat Ghercioiu.

Locația de desfășurare a evenimentului, programul,numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de agenții economici precum și alte detalii vor fi publicate în timp util pe site-ul instituției, a mai spus reprezentanta AJOFM Dolj.

Referitor la participarea la acest eveniment, organizatorii nu percep nicio taxă.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.