DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

„Campionatul Mondial de Salvare al IRO, individual”, un concurs pentru câinii de salvare, va avea loc, şi anul acesta, la Craiova, în perioada 22-26 septembrie, pe stadionul de atletism, hipodrom și în zona aeroportului. 

Reprezentanţii Primăriei Craiova au întocmit un proiect cu privire la acest eveniment, urmând ca la şedinţa din 24 iunie, consilierii locali să voteze pro sau contra acestuia.

„Vor sosi peste 200 de participanți, care vor aduce, în cadrul evenimentului peste 500 de turiști. Prin acest eveniment, organismele mondiale de specialitate doresc să readucă la viață lumea canină după impactul COVID-19 și să fie la Craiova un regal chinologic cu un puternic impact în media, pe canalele de socializare, pentru specialiștii din domeniul situațiilor de urgență, în mediul de afaceri și pentru publicul larg. Fiecare țară aduce în cadrul delegației sale cel puțin o personalitate din lumea sportului, mediului de afaceri, turism și agroturism, lumea medicală, oameni de artă și cultură, membri ai ONU sau INSARAG, europarlamentari, de la alte organizații mondiale etc. – pentru ca acest eveniment să devină unul cu mesaj de iubire față de animale și pentru a scoate în evidență importanța câinilor de salvare în societate. Craiovenii vor avea posibilitatea să ia contact cu modalităţile de protejare şi salvare a populaţiei civile în caz de calamităţi, dezastre şi alte situaţii de urgenţă, inclusiv în context epidemiologic actual şi cu rezultatele formării câinilor de salvare şi al personalului voluntar, chinotehnic de intervenţie în cazuri umanitare şi de emergenţă”, se arată în referatul de aprobare a acestui proiect.

Pentru acest eveniment, va fi alocată din bugetul local suma de 12.520 de lei. Municipalitatea se obligă să suporte cheltuielile pentru transport, cazare și masă. De asemenea, în baza parteneriatului, Primăria Craiova va pune la dispoziţie, gratuit,  stadionul de atletism, hipodromul şi o suprafaţă de teren din zona aeroportului.

Publicul va participa gratuit la acţiune, cu respectarea tuturor măsurilor prevăzute de normele legale naționale și locale în vigoare, pe perioada pandemiei cu coronavirus



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.