Cei şase profesori de la UMF, acuzați de mită în 2015 şi-au...

Cei şase profesori de la UMF, acuzați de mită în 2015 şi-au aflat sentința

8,603
3
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Condamnări cu suspendare pentru cadrele didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie( UMF), care au luat mită în 2015. Tribunalul Olt a decis, marți, în dosarul în care procurori au dispus trimiterea penală a şase cadre didactice, ca aceştia să primească pedepse între doi şi trei ani de închisoare cu suspendare. Cei şase profesori sunt: Dănuț Firu, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ştefana Oana Purcaru şi Lucica Roşu.

 

Procurorii au interceptat și discuții între studenții de la Facultatea de Medicină din Craiova și au aflat că examenele nu erau promovate doar cu bani și bijuterii, ci și cu favoruri sexuale. Unii dintre profesori aveau pretenții de natură intimă pentru ca studentele să poată obține note mai bune.

 

835_2656Reamintim că procurorii DGA au descins, la Facultatea de Medicină din Craiova şi nouă profesori, precum și secretara, sunt acuzaţi de luare de mită, constând în bani și bijuterii. Șase dintre ei au fost puși sub control judiciar și nu mai au voie să le predea studenților. Din discuțiile interceptate de procurori, reiese că între studenții și profesorii de la Medicină, lucrurile erau mult mai… intime. Asta pentru că unele dintre studente rezolvau problema examenelor prin sex.

 

Studentă: Dădui 600, nu 500

Doamnă: De ce dăduși 600?

Studentă: Pentru că nesimțita de… nu pune bani, ea se f… și își aranjează.

 

Cât despre cum erau alese și cam cât costau ”atențiile” oferite, studenții s-au destăinuit, iar procurorii au interceptat:

 

835_2698Studentă: Le cumpărarăm…, ăleia de …, la IMUNO mă refer.

Mama: – Aşa.

Studenta: Le luarăm la una o pereche de cercei şi cu pandantiv şi la una doar o pereche de cercei.
Mama: Îhî.
Studenta: Aşa, asta costă 10 milioane jumate, ceva de genul ăsta, 10 şase sute, ceva de genul ăsta.
Mama: Îhî.
Studenta: Aşa şi ăleia de PG  îi luarăm şi ăleia nişte cercei de aur de 3 milioane şi ne mai rămase 2 milioane şapte sute cinci zeci şi vorbii cu… să ne facă la IMUNO două buchete de flori.
Mama: Flori.
Studenta: Da, două buchete de flori, fiecare câte un milion şi ăleia de PG de 700 de mii.

 

romaniacurata.ro a prezentat și alte înregistrări ale procurorilor, în care studenții se destăinuiau despre șpăgile pe care trebuiau să le dea în comun, numite ”atenții” sau le ofereau în particular dacă doreau să promoveze sau să obțină note mai mari

 

Lecție de dat prima șpagă:

(…) – Eu am fost la ea. Eu m-am dus.
– Personal te-ai dus tu la ea? Adică, na!
– Da, personal. Personal.
– Şi i-ai dat? A zis ceva? Adică, mă rog, la modu’ că ţi-a dat subiecte sau …
– A, nu, nu. Nu mi-a dat subiecte. Păi nu-ţi dă subiecte. Adică, tot tre’ să-i scrii, nu poţi să-i dai foaia goală. Înveţi. M-am dus, i-am dat 100 eu.
-Aha.
– Într-un plic, o cutie de bomboane …
– I-ai băgat? Mă gândesc ca să-i bag în cutia de bomboane. Adică, să-i duc într-o punguţă…nu ştiu.
– Nu, îi duci într-o punguţă, şi tu, de farmacie. Îi pui cutia de bomboane Toffifee sau ce bomboane îi iei tu şi lângă punga de bomboane, în plasa de farmacie, îi pui plicu (…).

 

Profesorii acceptau și legume și fructe. Pe lângă euro!

(…) -Şi ea o să-ţi zică: nu ştiu ce, mă găseşti la cutare. Sau vii miercuri între orele nu ştiu cât. Şi-o cauţi prin locul respectiv. Îi duci de-acasă roşii, alea, alea, ce găseşti tu, lubeniţă, o grămadă.
-Da, da.
– Şi-i mai dai şi 50 de euro.
– Doar 50 de euro? Atât?
– Da, pentru că e prima restanţă la tine.
-Aha.
-Eu i-am dat 100 că eu eram anu’ 3. Şi eu dacă nu luam, nu treceam anu’. Şi de-aia, ştii? Da’ tu eşti … eşti în anu’ întâi(…).

Din sărăcia studenților se îmbogățeau profesorii

 

(…) Studenta: Fetele mai pun câte 600 de mii în plus faţă de cât punem acum.

Mama: Doamne, ai înnebunit, mă?! 600 de mii la un examen?! Sunteţi nebune?! Chiar nu ştiţi …?! Voi ştiţi cum se muncesc banii ăştia?!
studenta: Ce să … Mă, tu ştii cât se plăteşte, mă, un examen?! Că mor când te aud aşa! Mor! Că toate au zis, “De ce să nu dăm, când alţii plătesc sute de euro de fiecare?!”
mama: Mă, stai un pic!
studenta: Mor când te văd aşa!
mama: Până acuma ziceai că s-a terminat cu mita. Şi-acuma ce făcuşi?!
studenta: Mami, deci noi nu ne aranjăm examenul. Înţelegi sau nu?! Sunt nişte atenţii. Chiar trebuie să-ţi demonstrez, să-ţi spun în telefon chestiile ăstea ?! Chiar nu poţi să te abţii?! Chiar îmi cauţi motiv?! Crezi că te mint? În condiţiile în care ştiu că noi n-avem ce mânca, avem frigiderul gol. Chiar crezi că pe mine nu mă doare că noi n-avem bani sau ce?! Crezi că nu mă doare că nu ne-ajung banii şi că săptămâna asta n-am avut niciun ban?! M-am săturat. Tot timpul nu ştii decât să mă critici. Chiar crezi că sunt in …, nu am suflet în mine? Chiar crezi că nu mă gândesc la voi? (…)

 

Mergea și aurul din amanet…

(…)– Da şi aşa rămase. “Că o să vorbesc şi cu restul şi nu ştiu ce.” Păi, îmi spui mie că pun 500 de mii, să mă fac de râs în faţa ăleia, o grupă de 17 persoane?
– Dacă punem 500 de mii ies cam 7 milioane sau nu ştiu, n-am făcut calculul.
– 500 de mii vin 7 jumate, 9 milioane maxim.
– 8 milioane jumate sunt.
– Da, aşa.
– Aşa şi e 700 de mii  gramul la amanet.
– A, la amanet atâta e gramul?
– Da, ceva de genul, 700, 800 de mii şi îi luăm de la amanet.
– Nu ştiu, mi se pare puţin.
– Şi mie mi se pare puţin, dar ea oricum îl duce la amanet înapoi la ea (…).

 

Optzeci de profesori, studenţi sau asistenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova au fost audiaţi luni şi marţi într-un dosar de luare şi dare de mită. Lucica Roșu, Cristina Petrică, Dănuț Firu, Daniela Denisa Cernea, toți profesori la Facultatea de Medicină din Craiova, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în dosarul infracțiunilor de dare și luare de mită. Totodată,Bogdan Cotoi, și el cadru didactic universitar la aceeași unitate de învățământ superior, este cercetat pentru complicitate la luarea de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, la fel ca și secretara Raluca Eugenia Iovan, care e acuzată de trafic de influenţă şi folosirea de informaţii confidențiale.

3 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    278

    Si ne mai miram de ce ne omoara “doctorii” in spitale!?! Simplu..trec prin facultate ca prin branza(sa imi scuzati expresia)! S-au de ce nu au educatie si se comporta ca niste animale! S-au cati “doctori” pleaca din tara ca mai apoi sa se intoarca pt ca vezi chipurile nu s-au acomodat cu clima s-au intors ca nu erau pregatiti si occidentul nu accepta asa ceva..dar nu-I bai..noi aici acceptam orice! Vai si amar de cum o sa fie peste 10,15 sau 20 de ani! Cred ca o sa intram in spital si ne tratam singuri..ca ce va sti un “doctor” va sti si un instalator! Si acesti profesori..mai profeseaza? Ar fi chiar o rusine! Nu ca ei nu sunt deja!

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     22-11-2006
    Mesaje
    125

    Cacat, asa e toata societatea romaneasca. Boii astia ii facura scapati ca sa ii incurajeze si pe altii sa ia mita

  3. #3
    Newcomer
    Data de inscriere
     22-06-2014
    Mesaje
    23

    Pedepse care incurajeaza luarea de mita. Luati mita, cereti favoruri sexuale ca in tara asta merge !!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.