DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cinci bărbați din județul Dolj, cu vârste cuprinse între 21 și 57 de ani, sunt cercetați penal după ce au fost prinși în flagrant în timp ce furau motorină din vagoanele cisternă ce aparțin unei companii din domeniul distribuţiei de carburant.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a spus că cei cinci bărbați lucrează la o firmă în apropierea căreia erau staționate vagoanele respective.

„Ieri, poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Melinești au depistat cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani, toţi din judeţul Dolj, în timp ce sustrăgeau combustibil din vagoanele cisternă ce aparțineau unei companii din domeniul distribuţiei de carburant. Vagoanele cisternă erau staționate pe linia ferată industrială, din apropierea unei societăţii comerciale, în cadrul căreia cei cinci bărbaţi îşi desfăşurau activitatea”, a precizat reprezentantul IPJ Dolj.

Cantitatea de 50 de litri de motorină, sustrasă până la prinderea în flagrant, a fost recuperată în totalitate de poliţişti, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, a mai spus Grădinaru.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.