DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Începând de joi, Ford suspendă activitatea la principalele sale fabrici de productie din Europa, uzina din Craiova fiind afectată de această măsură. 

Pe durata opririi temporare a producției, necunoscându-se perioada, angajații Ford Craiova se vor afla în șomaj tehnic și beneficiază de o indemnizație de 78% din salariul de bază, precum și de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru astfel de situații, anunță reprezentanții companiei.

„Este de așteptat ca suspendarea temporară a producției să dureze câteva săptămâni, în funcție de evoluția acestei pandemii, de restricțiile impuse la nivel național, de constrângerile legate de lucrul cu furnizorii, dar și de nevoile de stoc ale dealerilor. Această măsură este luată în contextul restricțiilor impuse de guvernele naționale în privința transportului și contactelor personale, astfel că vânzările de mașini și componentele sunt afectate la nivelul întregului continent”, mai spun oficialii Ford.

Cu această situație se confruntă toate fabricile Ford din Europa.

„Deși impactul coronavirusului în fabricile noastre a fost, din fericire, unul limitat până acum, efectele sale asupra angajaților, dealerilor, furnizorilor și clienților noștri, precum și asupra societății europene în ansamblu, sunt fără precedent. Din cauza impactului dramatic pe care îl are această criză il are asupra pieței auto europene și asupra industriei furnizorilor – și ținând cont de acțiunile recente ale țărilor pentru a restricționa toate călătoriile și contactele personale, în afară de cele esențiale – vom opri temporar producția în principalele noastre fabrici din Europa continentală”, a declarat Stuart Rowley, Președinte Ford Europa.

La Ford Craiova lucrează, în prezent, peste 6.300 de persoane.

 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.