DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
Constantin Enceanu, artistul care și-a pus amprenta asupra inimilor iubitorilor de muzică populară din întreaga țară și nu numai, a adus publicului, joi seară, în cadrul spectacolului aniversar ce a avut loc la Craiova, pe scena Teatrului Colibri, emoție, bucurie și confirmarea că folclorul are un rol bine definit în viața românului.   Cei 35 de ani de carieră ai artistului Constantin Enceau au confirmat și ei acest rol esențial pe care muzica populară îl are în viața românilor. Constantin Enceanu este deopotrivă un artist desăvârșit și un ambasador al folclorului românesc. Trăirile sale se oglindesc în fiecare piesă interpretată, iar publicul său îl acompaniază cu aceeași afecțiune și respect de fiecare dată când artistul urcă pe scenă. Joi seara, Spectacolul aniversar „Constantin Enceanu” a oferit publicului momente încărcate de emoție. De la primul cântec, până la finalul concertului, folclorul a căpătat noi dimensiuni, iar publicul și-a regăsit rădăcinile în fiecare acord. Intrarea în scenă a marelui artist a stârnit ropote de aplauze. Constantin Enceanu a ales să dea startul momentului…chiar din mijlocul oamenilor, din sală. Pentru că oamenii, iubitorii de folclor, sunt cei care i-au apreciat talentul și munca. Iubindu-l și fiindu-i aproape, a spus artistul, el a fost motivat să-și clădească o carieră muzicală de calitate. A și reușit acest lucru, iar acum, la fiecare spectacol, de la primul acord, Enceanu întărește conexiunea cu publicul său fidel. Joi seară, alături de marele artist s-a aflat o parte dintre prietenii săi din lumea muzicală. Spectacolul a însemnat o varietate de melodii, de la cele care l-au consacrat pe Constantin Enceanu în peisajul muzical, până la creații mai noi care atestă vitalitatea artistică. Nume cunoscute ale muzicii populare, artiști tineri, instrumentiștii și dansatorii Ansamblului Maria Tănase, toți au împărtășit cu maestrul Enceanu bucuria momentului, îmbogățind din plin programul serii. Colegii de la „Maria Tănase” i-au pregătit sărbătoritului o surpriză, cântând fiecare în parte câte o melodie din repertoriul „Constantin Enceanu”.
De fiecare dată, în spiritul său călduros, artistul nu uită să interacționeze cu publicul. A făcut acest lucru și joi seara, fie printr-un zâmbet complice, o dedicație specială sau un cuvânt de mulțumire care aduce și mai aproape sufletele celor prezenți.
Știm cu toții că fiecare spectacol are momentul său de vârf, iar în cazul acestui eveniment aniversar au fost mai multe. „Stai cu mine, omule, să-ți cânt” sau „La casa mea eu sunt stăpân” au stârnit ropote de aplauze și, evident, lacrimi, emoții, zâmbete, toate la un loc.
Așadar, spectacolul aniversar al lui Constantin Enceanu la Craiova nu a fost doar un eveniment de muzică populară, ci o veritabilă sărbătoare a folclorului românesc, care a adus împreună un mare artist și un public pe măsură. Emoțiile autentice întrețesute cu acordurile melodioase au făcut din această seară una memorabilă, iar aplauzele care au răsunat sunt ecoul unei aprecieri profunde pentru talentul și contribuția lui Constantin Enceanu la tezaurul folcloric românesc. Spectacolul „Constantin Enceanu și invitații săi” i-a adus în fața publicului craiovean pe: Cristina Turcu Preda, Constantin Măgureanu, Neta Soare, Filuța Bogdan, Emil Badea, Alex Golfin, Luiza Turcu, Alin Milică, Manuela Motocu, Liliana Popa, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liviu Dică, Cristian Bănățeanu, Aneta Șișu alături de orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Coregrafia a semnat-o Ionel Garoafă, iar conducerea muzicală, Cristian Pîrlea


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.