DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În ultimele 48 de ore, au fost desfăşurate, în județul Dolj,  acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 300 de politiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Au fost verificaţi aproximativ 300 de agenţi economici, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 188.000 de lei. Dintre acestea, 56 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”, este îndemnul reprezentanților IPJ Dolj.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.