DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 2.00)

Un copil în vârstă de 5 ani, din Craiova, a murit, după ce a fost implicat într-un accident rutier, fratele său, în vârstă de 12 ani fiind și el rănit și transportat la spital. La volanul mașinii se afla chiar mama celor doi băieți.   

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc pe DN 56, duminică după-amiaza. La ieșirea din Radovan, șoferița a vrut să fac o depășire, nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus.

„O femeie de 34 de ani, din Craiova, conducea un autoturism, pe DN 56, iar la iesirea din localitatea Radovan s-a angajat într-o depășire însă nu s-a asigurat și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 45 de ani, din Maglavit. În urma accidentului a rezultat rănirea a doi minori, din mașina condusă de femeie. Unul are vârsta de 12 ani și a fost transportat la spital, iar cel de-al doilea are 5 ani și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare”, a declarat Mihaela Gîrd, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Copilul în vârstă de 12 ani are mai multe fracturi, femeia fiind în stare de șoc.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.