„Copilăria în comunism”, la Muzeul Olteniei. Doljenii pot dona obiecte reprezentative pentru...

„Copilăria în comunism”, la Muzeul Olteniei. Doljenii pot dona obiecte reprezentative pentru acea perioadă

1.384
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 4,00)

Muzeul Olteniei Craiova, Secţia de Istorie-Arheologie, relansează, începând cu data de 9 septembrie 2019, campania „Copilăria în comunism”, prin intermediul căreia invită doljenii să doneze sau să împrumute muzeului obiecte din perioada comunistă (1948-1989), în scopul îmbogăţirii patrimoniului cultural muzeal local cu obiecte relevante şi amenajării unei expoziții temporare în care să fie reconstituită, într-o manieră cât mai fidelă, atmosfera copilăriei din acea perioadă.

De la păpuşile „Arădeana”, la discurile şi casetele cu muzică pionierească, Revistele „Șoimii patriei”, „Cutezătorii”, gazete de perete, uniforme elevi, pionieri, cărți, caiete, la jocurile „Nu te supăra, frate!”, fotografii şi imagini video din concedii (la munte, la mare), fanioane, insigne toate vor deveni obiecte de muzeu cu valoare istorică certă.

Muzeul Olteniei Craiova anunţă că procedura de donaţie către instituţie este extrem de simplă, implicând doar prezenţa donatorului (având obligatoriu asupra sa cartea de identitate) şi semnarea unei declaraţii de donaţie.

Pentru detalii suplimentare, doritorii sunt rugaţi să contacteze reprezentanții instituției, la nr. de tel: 0251/417.756 sau prin email: muzeulolteniei@yahoo.com



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.