DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O expoziție inedită de covoare oltenești, pe care doljeanca Anca Dumitrescu le confecționează în atelierul din localitatea Măceșu de Jos, va fi găzduită, luna aceasta, de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, scopul acțiunii fiind acela de a promova arta populară și meșteșugurilor tradiționale.

Covoarele oltenești au fost incluse în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității (UNESCO) în anul 2016.

La ora actuală, în Oltenia se mai găsesc câteva ateliere unde aceste adevărate opere de artă prind viață în mâinile meșterilor pricepuți, produsele fiind apreciate la nivel național și internațional.

„Acest meșteșug are o istorie seculară și era practicat de femeile care știau să îmbrace atât familia cât și casa cu lucruri realizate de ele în lungile seri de iarnă. Motivele folosite, florale, zoomorfe și antropomorfe, aveau un rol estetic, dar mai ales apotropaic, de protecție împotriva farmecelor și duhurilor rele. Timpurile s-au schimbat și meșteșugurile casnice s-au transformat în artă. Motivele tradiționale au fost învestite cu un rol estetic predominant, lucru care nu le știrbește cu nimic valoarea. Astăzi, covoarele oltenești sunt apreciate în toata lumea, iar cele câteva ateliere în care sunt în continuare realizate – Bechet, Calafat, Măceșu de Jos, Tismana, primesc comenzi de pe toate meridianele globului”, se arată într-un comunicat de presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Scopul acțiunii constă în promovarea artei populare românești și meșteșugurilor tradiționale, simbolistica motivelor și frumusețea culorilor utilizate în realizarea covoarelor oltenești reprezentând una dintre cele mai importante cărți de vizită ale locuitorilor regiunii Oltenia.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.