Covorașe cu dezinfectant, soluția municipalității craiovene pentru intrările blocurilor

Covorașe cu dezinfectant, soluția municipalității craiovene pentru intrările blocurilor

4.834
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Toate blocurile din Craiova vor avea la intrare câte un covoraș care va fi îmbibat cu soluție dezinfectantă. Varianta a fost aleasă la nivelul Primăriei Craiova, fiindcă, explică edilul Mihail Genoiu, în urma analizării textului Ordonanței Militare nr. 4, referitor la dispozitivele de dezinfecție, unele primării din țară au înțeles că este vorba de dozatoarele de dezinfectant pentru mâini, însă altele au ales alte soluții. În plus, autoritățile nu mai găsesc nici furnizori pentru astfel de aparate.

 “Am studiat mai bine textul Ordonanței și am ajuns la concluzia că este mult mai bună varianta pe care au ales-o alte unități teritorial-administrative din țară, și anume aceea de a pune un covor cu dezinfectant la intrarea în fiecare scară de bloc. În logica lucrurilor, noi am considerat că este mai bine să avem aceste mochete îmbibate în permanență într-o soluție dezinfectantă, care să curățe tălpile încălțărilor înainte să intri în scara deja dezinfectată. Este cumva ilogic să pui un dozator pentru mâini, în situația în care de cele mai multe ori intri în scara de bloc cu ceva în mână: geanta, plasa de cumpărături etc. Considerăm că este mult mai important să intrăm în casă cu pantofii dezinfectați pe tălpi”, a menționat primarul Mihail Genoiu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache, doar 35 de asociații, dintre cele 495 de asociații existente la nivelul municipiului Craiova, nu au asigurat, până astăzi, covorașul cu substanțe dezinfectante la intrarea în scările de bloc.

Primăria Craiova, cu sprijinul instituțiilor subordonate, va asigura și restul de covorașe și substanțe dezinfectante pentru cele 35 de asociații. Cu această ocazie, pe lista instituțiilor care pun umărul în lupta împotriva virusului ucigaș, se adaugă, de astăzi, și Teatrul pentru copii și tineret Colibri, care s-a oferit să realizeze, în atelierele sale, acele covorașe”, a mai precizat Marina Andronache. Potrivit acesteia, asociațiile de proprietari sunt cele care au în sarcină menținerea covorașelor umede, prin aplicarea substanțelor dezinfectante, însă și echipele de la Salubritate le vor uda în momentul în care vin să dezinfecteze scările de bloc.

Întrebați dacă renunță la achiziția aparatelor pentru dezinfectarea mâinilor, reprezentanții Primăriei Craiova spun că acestea vor fi cumpărate.

Acțiunea de dezinfectare a spațiilor comune de pe scările de bloc va continua pe toată perioada stării de urgență.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.