DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și amenințare.

În fapt, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Andreea Mateescu, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 43 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că fostul său soț se află în fața ușii locuinței sale, încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Craiova împotriva sa, la data de 30.04.2024, ocazie cu care ar fi adresat și amenințări femeii de 43 de ani. În cursul zilei de ieri, 10 martie, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe acesta, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat Mateescu.

Tot ieri, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.