DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Un tânăr în vârstă de 33 de ani, din Craiova, este cercetat de polițiști, după ce noaptea trecută a fost depistat în timp ce conducea mașina, băut fiind și sub influența drogurilor.

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Secției nr.2 Poliție Craiova au oprit pentru control un autoturism ce circula pe strada dr. Victor Gomoiu, din municipiu.

La volan a fost legitimat un bărbat de 33 de ani, din Craiova, care a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, șoferul a fost testat și cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice.

„Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.