Un bărbat este cercetat penal, după ce, luni, s-a urcat băut la volanul mașinii și a produs un eveniment rutier, în Craiova. Acesta nu are nici permis de conducere.
Potrivit IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizați de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Gângiova, cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce efectua manevre de parcare a unui autoturism, pe bulevardul Tineretului, ar fi lovit un gard, provocând avarii mașinii.
La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 30 de ani, din județul Suceava, a condus mașina, pe aleea Tineretului, iar în urma efectuării manevrelor de parcare, a acroșat un gard împrejmuitor, producând avarii autoturismului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, spun reprezentanții IPJ Dolj.