„Fundația viitoarei săli multifuncționale de sport a prins formă”, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, după ce a făcut o vizită pe șantier.
Șeful administrației doljene spună că există mobilizare din partea constructorului
„A avansat cu lucrările la fundație și la elementele de sprijin pentru latura dinspre Bulevardul Ilie Balaci. Numai pentru turnarea stratului de egalizare s-au folosit deja câteva mii de metri cubi de beton, în timp ce pentru armătura fundației au fost folosite până acum aproape 500 de tone de fier”, a spus Cosmin Vasile.
Complexul sportiv Tineretului va fi cea mai modernă arenă sportivă multifuncțională din țară, cu un concept unic și suprafețe de joc acreditate pentru competiții internaționale, dau asigurări autoritățile.
Conform proiectului, este vorba despre o sală multifuncțională conformă normelor și standardelor naționale și europene, și o pistă de velodrom ce va corespunde specificațiilor impuse de Uniunea Internațională de Ciclism. Costurile lucrărilor sunt de aproximativ 214 milioane de lei.