Un echipaj SMURD a încercat, vreme de mai multe minute, să resusciteze un craiovean căruia i s-a făcut rău, în această după-amiază, în timp ce se afla la cumpărături în hypermarket-ul Kaufland din Craiovița Nouă.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 80-85 de ani, s-a simțit rău și a fost solicitată intervenția de urgență a medicilor. La sosirea echipajului SMURD s-a trecut la resuscitare, însă bărbatul nu a răspuns manevrelor, fiind declarat decesul, cauzat, se pare, de un stop cardio-respirator.