DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, după tragedia de la spitalul din Piatra Neamț, a cerut directorilor celor trei unități medicale aflate în subordinea primăriei, să facă o verificare a tuturor instalațiilor și a aparaturii din dotare. 

Aceste controale se vor face cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dolj pentru a se asigura că nu există riscuri pentru pacienți și pentru personalul medical.

„Am solicitat deja conducerilor celor trei spitale aflate în subordinea Primăriei Craiova (Filantropia, Victor Babeș și Neuropsihiatrie) un control amănunțit, împreună cu ISU, al tuturor instalațiilor, dar și al aparaturii. Spitalele noastre sunt puse la punct, investițiile s-au făcut doar pe bază de proiect și autorizare ISU, dar paza bună nu strică niciodată. Din păcate, tragedia de la Piatra Neamț ne demonstrează încă o dată cât de necesare sunt investițiile în spitale, iar Primaria Craiova a excelat la acest capitol în ultimii opt ani. Condoleante familiilor indoliate!”, a scris edilul pe pagian de facebook.

Cele trei unități spitalicești afalte în subordinea Primăriei Craiova sunt: Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, Spitalul de Neuropsihiatrie și Spitalul Filantropia.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.