DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Doi bărbați din județul Dolj au rămas fără permis de conducere și au și fost amendați, după ce unul a fost prins circulând cu 126 de kilometri/oră, pe o stradă din Craiova, iar cel de-al doilea pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor. 

Potrivit IPJ Dolj, în cazul vitezei peste limita legală este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Terpezița. Acesta conducea un autoturism cu viteza de 126 km/h, pe Calea Severinului în Craiova.

„Cel în cauză a fost sancţionat conform O.U.G. nr. 195/2002 şi totodată i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, anunță IPJ Dolj.

Cel de-al doilea bărbat care a rămas fără permis are 40 de ani și este din Craiova. Acesta circula pe Calea București și nu s-a conformat semnalului efectuat de poliţişti, continuându-şi deplasarea.

„Astfel, cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. 195/2002, fiindu-i reţinut totodată permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile”, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.

Polițiștii doljeni au aplicat, în ultimele 72 de ore, pentru abaterile constatate, peste 300 de amenzi în valoare peste de 100.000 de lei.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.