Craiovean de 23 ani, prins în timp ce comercializa articole pirotehnice (petarde)...

Craiovean de 23 ani, prins în timp ce comercializa articole pirotehnice (petarde) interzise

7,370
4
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Luni, 11 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice în mun. Craiova, au depistat, în zona Pieţei Centrale, un tânăr ce deţinea mai multe articole pirotehnice interzise.

Jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii acestuia și au constatat că avea asupra sa 300 de pocnitori tip petardă, clasa 3, ce le oferea spre comercializare trecătorilor.

Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive.

Amintim pe această cale cetăţenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor legale.

4 COMENTARII

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     15-11-2017
    Mesaje
    1

    Sa vina in Craiovita la Bigul Vechi sa vada cum dau mucosi de 10-12 ani cu petarde de se zguduie geamurile, sari din pat cu termopanul inchis cand da cu ea. Daca le zici ceva sare cate un dobitoc posesor de plod sa-i lasi ca sunt copi si ca asa e de sarbatori.. Sa dea dumnezeu sa le sara in ochi sa se sature de bombe, dai-ar lu ma-sa in pi-zda cu ea sa se sature sa le mai cumpere sau sa le dea bani.

  2. #2
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6957

    La bigul vechi o sa vin sa dau cu pacanitorile. Bine ca imi spusasi. Deja am in plan sa-mi iau vreo 200 de pacanitori Nu poate nicio garda sa inabuse bucuria sarbatorilor de iarna. Inainte plesnea biciul acum bubuie pacanitorile. Asta e viata, lumea evolueaza.

    Bai care aveti sub 14 ani sa dati cu pocnitori la picioarele bolsevicilor, ca n-au ce sa va faca.. Astia peste 14 ani mai pe ascuns sa dati cu ele .

    Bubuiti ma nene artificiile sa fuga pe anul 2018 toti dracii si toate spiritele rele din orasul asta !!

  3. #3
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2859
    Citat Mesaj initiat de koss®
    La bigul vechi o sa vin sa dau cu pacanitorile. Bine ca imi spusasi. Deja am in plan sa-mi iau vreo 200 de pacanitori Nu poate nicio garda sa inabuse bucuria sarbatorilor de iarna. Inainte plesnea biciul acum bubuie pacanitorile. Asta e viata, lumea evolueaza.

    Bai care aveti sub 14 ani sa dati cu pocnitori la picioarele bolsevicilor, ca n-au ce sa va faca.. Astia peste 14 ani mai pe ascuns sa dati cu ele .

    Bubuiti ma nene artificiile sa fuga pe anul 2018 toti dracii si toate spiritele rele din orasul asta !!

    Faci un tratament, ceva?

  4. #4
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6958

    N-am nevoie de tratament. Au nevoie de hormoni indexati cu inteligenta pentru neuroni aia care-s prosti .

    Sa faca tratament aia care au votat cu pesedeu sau aia care nu s-au dus la vot..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.