Criminalul din Brazdă, arestat pentru 30 de zile

29.299
24
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 3,00)

Autorul crimei comise în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2017, în cartierul Brazda lui Novac, a fost arestat preventiv. Florentin Popa, în vârstă de 31 de ani, din comuna doljeană Daneţi, este acuzat de omor calificat. A ucis un tânăr de 27 e ani aplicându-i o lovitură de cuțit în inimă.

Felix Bîscă, zis Bimby (foto), a încercat să îşi apere un prieten cu care cel care avea să-i ia viața avea un conflict mai vechi. Tânărul a fost înjunghiat în inimă, pe stradă, de bărbatul de 31 de ani, deranjat că Bimby a intervenit. Omorul a avut loc în fața unui magazin e la Baba Novac, unde erau strânși mai mulți tineri, printre care și cei doi. Criminalul a fost reţinut imediat, iar ieri a fost arestat pentru 30 de zile.

Instanţa admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Popa Florentin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 3 septembrie 2017, până la data de 2 octombrie 2017, inclusiv. Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare“, se arată în decizia magistraţilor Tribunalului Dolj.

24 COMENTARII

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2017
    Mesaje
    0

    Acesti indivizi care se cred jmecherasi de cartier, tatuati, si cu aere de golani, n-au inteles faptul ca, in 90% din cazuri in care incerci sa intervi ajungi sa fi tu victima. Uite ca taranoiul ala i-a scos ifosele de jmecheras de cartier tatuat din cap. Vad ca de la un timp de vreme aud chestii de genul asta cu datul cu cutitul in inima. Oare chiar asa bine tintesc taranoii astia fix in inima ? Parca vad ca nu il baga la omor sau crima, ci la lovituri cauzatoare de moarte lafel ca pala din Rovine si nu ia mai mult de 14-15 ani.

  2. #2
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    277

    La multi ani, mult sapun si sa fie drumul inchisorii foarte lung!

  3. #3
    0-day Member
    Data de inscriere
     05-09-2017
    Mesaje
    0

    In Rovine criminalul a fost tot un taranoi neavenit de pe la nu stiu ce stana, se observa cum din Craiova au plecat o gramada de oameni, in schimb au venit tot felul de ciobani ca sa faca tot felul de faradelegi. Cand te intorci de prin alta parte la Craiova, nu trec mai mult de 10 minute de cand ai intrat in oras ca sa-ti dai seama ca esti in cel mai necivilizat oras din Romania. Daca te duci in gara in Bucuresti poti sa bagi mana in foc ca cei mai taranoi de acolo au buletin de Craiova.

  4. #4
    0-day Member
    Data de inscriere
     13-03-2016
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de bebe45

    Mult adevar graiesti prietene, toti oierii cu fite de stana au venit sa se dea smecheri..

  5. #5
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2017
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de Madalin_NoS
    toti oierii cu fite de stana au venit sa se dea smecheri..

    Pe de-o parte este oarecum bine, ca le vine cineva de hac si vagabonzilor astora de cartier care tot asa se cred mari jmecherasi.

  6. #6
    @#I
    Spammer
    Data de inscriere
     05-11-2014
    Mesaje
    2830
    Citat Mesaj initiat de bebe45
    In Rovine criminalul a fost tot un taranoi neavenit de pe la nu stiu ce stana, se observa cum din Craiova au plecat o gramada de oameni, in schimb au venit tot felul de ciobani ca sa faca tot felul de faradelegi. Cand te intorci de prin alta parte la Craiova, nu trec mai mult de 10 minute de cand ai intrat in oras ca sa-ti dai seama ca esti in cel mai necivilizat oras din Romania. Daca te duci in gara in Bucuresti poti sa bagi mana in foc ca cei mai taranoi de acolo au buletin de Craiova.

    POLIȚIA e unul din marii vinovați. Tot timpul vezi grupuri din astea, noaptea, care se aciuează pe lângă un non-stop, pe scara unui bloc sau la un colț de stradă, unde urlă toată noaptea, beau alcool, fac mizerie și scandaluri.
    POLIȚIA DOARME ȘI UITE CUM ARATĂ ORAȘUL. CHIAR ȘI CÂND ÎI SUNĂ LUMEA , ABIA SE MIȘCĂ, AȘTEAPTĂ 30 DE MINUTE, SPECIAL CA SĂ VINĂ DUPĂ CE NU MAI E NEVOIE DE INTERVENȚIE.
    Cred că toți suntem de acord că patrulele de noapte sunt ca și inexistente, mai ales în zonele unde ar trebui să fie non-stop.
    Au salarii grase și mii de ore suplimentare pentru care cer milioane de la buget.

  7. #7
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6879
    Citat Mesaj initiat de @#I

    Eu nu mai sun de mult la.militie in astfel de cazuri. Nu de alta dar m-a avertizat ca daca mai sun in astfel de cazuri iau amenda. In cazuri extreme eu imi fac dreptate singur. N-am nevoie de militie decat probabil in momentul de decedati sau raniti. Militia e o gluma ieftina.

  8. #8
    Newcomer
    Data de inscriere
     16-11-2012
    Locatie
     CRAIOVA
    Mesaje
    39
    Citat Mesaj initiat de rusfelix28
    Citat Mesaj initiat de Madalin_NoS
    toti oierii cu fite de stana au venit sa se dea smecheri..

    Pe de-o parte este oarecum bine, ca le vine cineva de hac si vagabonzilor astora de cartier care tot asa se cred mari jmecherasi.

    Nu vorbi așa fiindcă nu era șmecheraș de cartier, mai bine învață să scrii câtuși de puțin românește fiindcă șmecheraș nu se scrie cu j. Mai bine ai d-a vina pe Ministerul de Interne care nu face controale corporale iar cei prinși cu arme albe de orice natură, să fie ARESTAȚI PE LOC. Lasă ironia că puteai fi tu acolo și îi săreai în ajutor acelui tânăr iar golanul ăla din Daneț, nu contează de unde vine, îți lua ție viața, îți plăcea să fi făcut de alții, *jmecheraș* de cartier ?! Cred că nu, așa că, abține-te decât să spui prostii !

  9. #9
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2017
    Mesaje
    1
    Citat Mesaj initiat de laurlun
    Lasă ironia că puteai fi tu acolo și îi săreai în ajutor acelui tânăr iar golanul ăla din Daneț, nu contează de unde vine, îți lua ție viața.

    Tu esti precum aia cu accidentele, care spun ca oricine putea fi in locul lui, sau ca orcui i se poate intampla. Nu nene, nu se poate intampla oricui, scoteti-va tampenia asta din cap, nu toata lumea este cretina si idioata, alti mai si gandesc doua secunde inainte sa faca ceva, dar voi nu. Eu nu ma bag pentru nimeni, ca stiu ca pot sa devin victima, asa cum se intampla in mai toata cazurile, asta unu la mana. Doi la mana eu nu sunt un golan, derbedeu ca asta si ca alti tatuati, ce o ard cum zice baiatul de mai sus. Tu nu imi spune mie de astfel de golani, jmecherasi sau vagabonzi de cartier, ca sunt satul de ei, vad destui pe la toate colturile. Iar acum cand un taranoi dasta i-a pus capac il facem baiat cuminte. Hai ca asta e tare !!!

  10. #10
    Newcomer
    Data de inscriere
     29-09-2015
    Mesaje
    41

    Omorul a avut loc în fața unui magazin e la Baba Novac, unde erau strânși mai mulți tineri – la munca in Anglia cu ei, tara e mandra de voi

  11. #11
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-04-2007
    Mesaje
    406

    Mafie si bagabonti ca in Craiova nu mai gasesti nicaieri sa nu mai vorbesc de colorati ca e plin de ei merg in bmw-uri sau in grupuri , tiganii sunt toti o familie banii de unde sa ii faca decat din ilegalitati ca nu sunt buni de munca prospera aici la Craiova . Politia doarme , anafu doarme toti dorm care trebuie sa intervina . Nu ii ia nimeni pe coloratii de aici sa verifice de unde au bani ce fel de „afaceri” cu fer vechi au …

  12. #12
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6879

    Sunteti niste lache astia care ziceti ca nu interveniti in aplanarea unui conflict. Eu am intervenit si intervin cand am ocazia. Voi fricosilor bagati capu-n pamant ca strutii. Militia romana stie sa doarma in post. Strazile din craiova sunt pline de vagabonzi noaptea. Gaborii ntervin pe o strada sau in vreun loc sa patruleze doar daca au 100 de plangeri scrise, in rest dorm in post. Daca nu sari sa ajuti pe altul care are probleme si esti egoistul care se gandeste doar la viata lui si la siguranta lui esti un lache.

  13. #13
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2017
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Daca nu sari sa ajuti pe altul care are probleme si esti egoistul care se gandeste doar la viata lui si la siguranta lui esti un lache.

    De ce mi-ar pasa mie ca te omoara pe tine cineva ? ma doare la basca, nu stau eu linistit in banca mea fara belele ? Mi-as dori sa patesti si tu ca astia de si-o iau in interventie, sa te vedem atunci cum te plange lumea interventionistule care esti tu. De ce sa imi fac eu probleme pentru tine n-am inteles ? nu stau eu bine ms. si imi vad de viata mea linistit mai bine. Stai tu linistit ca astia de si-o ia, nu si-o ia asa aiurea, au facut ei ceva, ca doar n-ai crede ca vine asa cineva din senin si tabara sa dea cu cutitul in tine. Asta numai niste idioti ar crede.

  14. #14
    0-day Member
    Data de inscriere
     06-09-2017
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de rusfelix28
    Acesti indivizi care se cred jmecherasi de cartier, tatuati, si cu aere de golani, n-au inteles faptul ca, in 90% din cazuri in care incerci sa intervi ajungi sa fi tu victima. Uite ca taranoiul ala i-a scos ifosele de jmecheras de cartier tatuat din cap. Vad ca de la un timp de vreme aud chestii de genul asta cu datul cu cutitul in inima. Oare chiar asa bine tintesc taranoii astia fix in inima ? Parca vad ca nu il baga la omor sau crima, ci la lovituri cauzatoare de moarte lafel ca pala din Rovine si nu ia mai mult de 14-15 ani.

    Habar nu am cine esti, dar sunt curioasa daca era un prieten de al tau ce ai fi zis? Ai fi zis vreodata vorbele astea?? Hai sa omoram fiecare tatuat ca sa ii scoatem ifosele din cap, ce zici? Din punctul meu de vedere, tu la capitolul om esti jalnic! O zi frumoasa si sper sa nu pierzi pe nimeni asa cum am pierdut noi ca sa vezi ce durere lasa in urma

  15. #15
    0-day Member
    Data de inscriere
     06-09-2017
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de rusfelix28
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Daca nu sari sa ajuti pe altul care are probleme si esti egoistul care se gandeste doar la viata lui si la siguranta lui esti un lache.

    De ce mi-ar pasa mie ca te omoara pe tine cineva ? ma doare la basca, nu stau eu linistit in banca mea fara belele ? Mi-as dori sa patesti si tu ca astia de si-o iau in interventie, sa te vedem atunci cum te plange lumea interventionistule care esti tu. De ce sa imi fac eu probleme pentru tine n-am inteles ? nu stau eu bine ms. si imi vad de viata mea linistit mai bine. Stai tu linistit ca astia de si-o ia, nu si-o ia asa aiurea, au facut ei ceva, ca doar n-ai crede ca vine asa cineva din senin si tabara sa dea cu cutitul in tine. Asta numai niste idioti ar crede.

    Mie mi se par ireale comentariile tale… pana si eu ca femeie as sari sa apar pe cineva, cu atat mai mult daca mi-ar fi prieten…. Nu stiu cum ai putea sa stai langa o persoana pe care o iubesti/o pretuiesti/ ti la ea, si sa privesti cum pateste ceva!!!! Inseamna ca iubita ta ar trebui sa nu iasa niciodata cu tine din casa, ca in caz de ceva tu esti primul care fuge

  16. #16
    0-day Member
    Data de inscriere
     06-09-2017
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de rusfelix28
    Citat Mesaj initiat de Madalin_NoS
    toti oierii cu fite de stana au venit sa se dea smecheri..

    Pe de-o parte este oarecum bine, ca le vine cineva de hac si vagabonzilor astora de cartier care tot asa se cred mari jmecherasi.

    Ma daca tot esti tu asa infocat pe „vagabonzii astia de cartier” du-te tu si da-le in cap

  17. #17
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    6879
    Citat Mesaj initiat de rusfelix28
    Citat Mesaj initiat de koss®
    Daca nu sari sa ajuti pe altul care are probleme si esti egoistul care se gandeste doar la viata lui si la siguranta lui esti un lache.

    De ce mi-ar pasa mie ca te omoara pe tine cineva ? ma doare la basca, nu stau eu linistit in banca mea fara belele ? Mi-as dori sa patesti si tu ca astia de si-o iau in interventie, sa te vedem atunci cum te plange lumea interventionistule care esti tu. De ce sa imi fac eu probleme pentru tine n-am inteles ? nu stau eu bine ms. si imi vad de viata mea linistit mai bine. Stai tu linistit ca astia de si-o ia, nu si-o ia asa aiurea, au facut ei ceva, ca doar n-ai crede ca vine asa cineva din senin si tabara sa dea cu cutitul in tine. Asta numai niste idioti ar crede.

    Da ba lache, eu am sange in instalatie sa intervin si o fac pe barba mea si pe viata sau libertatea mea. Tu o sa ramai lache toata viata. Esti genul de om fara caracter, egoist, comunistoid, cum ziceam genul de om care baga capu-n pamant ca strutzu, strutzu o sa-ti zic de azi incolo.

  18. #18
    0-day Member
    Data de inscriere
     13-03-2016
    Mesaje
    0

    Frate. Daca iti e prieten, sari pentru el, nu poti sa il lasi sa il joace ala in picioare, cand stii ca ai iesit cu el „p’afara” parerea mea. Dar prea se exagereaza cu scandalurile, omorurile, trebuie sa fi destul de imbecil sa dai cu cutitul… In fine.. aveti grija si feriti-va mereu de astfel de scandaluri, lasati prostu’ in pace ca are mintea odihnita. Pace!

  19. #19
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-09-2017
    Mesaje
    1
    Citat Mesaj initiat de Madalin_NoS
    Frate. Daca iti e prieten, sari pentru el, nu poti sa il lasi sa il joace ala in picioare, cand stii ca ai iesit cu el „p’afara” parerea mea. Dar prea se exagereaza cu scandalurile, omorurile, trebuie sa fi destul de imbecil sa dai cu cutitul… In fine.. aveti grija si feriti-va mereu de astfel de scandaluri, lasati prostu’ in pace ca are mintea odihnita. Pace!

    Daca esti om cu scaun la cap si zici ca nu esti vagabond, nu stai tatuat si cu gasca de vagabonzi in fata non-stopului in creierii nopti, sau in fata unei case de pariuri sau bar cu masinute. Hai nu imi povesti mie de de-i ca asta, ca stiu destule gasti de asa zisi jmecherasi de carier. Haca mai au si o rabla inscrisa pe Bulgaria sau cu volan pe dreapta este tacamul coplet, tot ce tine de cocalari, sau jmecheria sa cum eis e cred, iar cand vine un taranoi dasta si le pune capac, il plangem ca el era un cuminte painea lui dumnezeu. Hai ma ma lasi cu astia, lafel ca si in cazul cocalarilor de fac accidente si mor ca idiotii, si le intra neamul pe net sa spuna ce oameni buni erau ei, si sa te injure ca le doresti moartea acestori cretini. Pana la urma stiti proverbul ala, fiecare cauta ce gaseste. Sa nu vina unu acum s aimi spuna ca a venit asa din senin sa se ia taranoiul ala de ei, sigur au facut pe viteji si au vrut sa arate care este mai tare, pardon, jmecher

  20. #20
    0-day Member
    Data de inscriere
     18-02-2017
    Mesaje
    2
    Citat Mesaj initiat de laurlun
    Citat Mesaj initiat de rusfelix28
    Citat Mesaj initiat de Madalin_NoS
    toti oierii cu fite de stana au venit sa se dea smecheri..

    Pe de-o parte este oarecum bine, ca le vine cineva de hac si vagabonzilor astora de cartier care tot asa se cred mari jmecherasi.

    Nu vorbi așa fiindcă nu era șmecheraș de cartier, mai bine învață să scrii câtuși de puțin românește fiindcă șmecheraș nu se scrie cu j. Mai bine ai d-a vina pe Ministerul de Interne care nu face controale corporale iar cei prinși cu arme albe de orice natură, să fie ARESTAȚI PE LOC. Lasă ironia că puteai fi tu acolo și îi săreai în ajutor acelui tânăr iar golanul ăla din Daneț, nu contează de unde vine, îți lua ție viața, îți plăcea să fi făcut de alții, *jmecheraș* de cartier ?! Cred că nu, așa că, abține-te decât să spui prostii !

    *citez, domnule care corectezi pe altii ” Mai bine ai d-a vina” – fals – corect fiind ”Mai bine ai da vina”. Hai sa ne vedem lungul nasului. CIUS !

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.