DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Etapa Națională a Olimpiadei de Franceză, organizată la Craiova, a însemnat, pentru cei mai mulți dintre participanți, elevi și cadre didactice, emoții, timp de calitate petrecut într-un oraș în care „chiar ai ce vizita”, după cum spun aceștia, posibilitatea construirii unor amintiri de neuitat și chiar legarea unor prietenii noi.

Deși toate aceste emoții și munca depusă de către echipa de organizatori au fost umbrite de situația legată de condițiile de cazare și poate, ulterior, de măsurile luate în privința acestei echipe, hotărâri luate chiar de către președintele comisiei de organizare (la vremea respectivă posibil mulțumit de cum oamenii își fac treaba), din mesajele elevilor rezultă că, așa cum spune un dascăl, scopul a fost atins: „s-au legat prietenii și s-au scris lucruri frumoase despre Craiova. Înseamnă că noi ne-am făcut treaba. Am muncit enorm…”.

Olimpicii au scris frumos, simplu, sincer despre povestea conturată la Craiova, o poveste care le-a oferit siguranță și le-a stârnit dorința reîntoarcerii în acest oraș.

„Săptămâna Olimpiadei Naționale de Limba Franceză de la Craiova, pentru noi, cei din județul Alba, a fost una frumoasă. Ne-au lăsat impresii foarte bune felul în care s-au derulat toate activitățile planificate în programul olimpiadei, vizitele culturale și în aer liber la care am avut acces, precum și grija și atenția pe care ni le-a oferit profesorul responsabil de grupul nostru. Am apreciat de asemenea și că, locația unde am luat masa și am fost cazați, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu” Craiova, ne-a oferit condiții bune, iar acesta s-a aflat în apropierea multor obiective importante pentru noi, ceea ce ne-a transmis un sentiment de siguranță și încredere. O poveste frumoasă, scrisă pentru noi, de Craiova!”, scrie o elevă din județul Alba, despre experiența pe care a avut-o în Craiova.

Și lotul de olimpici din Bacău a avut o experiență plăcută la Craiova.

„Am cunoscut oameni frumoși, calzi și primitori, alături de care am trăit atât emoțiile concursului, cât și bucuria înfiripării de noi prietenii. Indiferent de rezultate, competiția ne-a învățat să ne susținem reciproc, fiind o cale de autocunoaștere și de cizelare a cunoștințelor acumulate. Nu le voi uita niciodată pe colegele mele din lotul băcăuan și pe doamna profesoară Alina Scarlat din Craiova care ne-a fost alături la fiecare pas. Ne va lega întotdeauna dragostea pentru limba franceză!”, spune o elevă din județul Bacău.

„Anul acesta, între 18 si 22 aprilie, limba franceză a adus din nou împreună copiii din toată țara la Olimpiada Națională de Franceză, ce a avut loc la Craiova. Încă din prima zi am fost întampinați cu amabilitate de toată lumea. Am avut ocazia de a vizita frumosul oraș Craiova , un oraș cu adânci rădăcini istorice. Farmecul acestuia este dat de împletirea armonioasă dintre modern și tradițional. De asemenea, aici am legat prietenii strânse care au dat naștere unor povești frumoase și împreună am trecut prin toate emoțiile pe care ni le-a adus această experiență. Mă consider norocoasă că am avut șansa de a participa la această olimpiadă care mi-a oferit amintiri de neuitat”, a scris o altă elevă din județul Bacău.

„Condițiile căminului au fost destul de bune, iar mesele chiar copioase, personalul a fost foarte amabil”

Pentru o participantă din Slatina, județul Olt, condițiile de cazare și masă nu au pus probleme, aceasta evidențiind și faptul că organizatorii s-au gândit ca elevii să petreacă timpul cât mai benefic și mai relaxant.

„Participând la Olimpiada Națională de limba franceză am avut ocazia de a vizita orașul Craiova, de a-l cunoaște mai bine. Craiova este un oraș frumos, cu multe atracții, începând de la Muzeul de Artă, până la Parcul Romanescu. Am fost cazată la căminul Liceului Elena Cuza unde am legat câteva prietenii cu niste oameni minunați. Condițiile căminului au fost destul de bune, iar mesele chiar copioase, personalul a fost foarte amabil. Debutul olimpiadei a avut loc la Teatrul Național unde am avut ocazia de a vedea câțiva copii foarte talentați care au oferit momente de neuitat, spectacole în limba mea de suflet, limba franceza. Am beneficiat totodată și de bilet gratuit la Muzeul de Artă și la spectacolul ,,Cântăreața cheală”,ceea ce mi-a plăcut foarte mult, căci m-a ajutat sa îmi iau puțin gândul de la tensiunea pe care o presupunea olimpiada, fiind de nivel național. La final, am luat cina la Flora Events, unde m-am distrat așa cum nu am mai făcut-o de ceva vreme, dansând și cântând alături de ceilalți participanți. Pentru mine a fost o experiență frumoasă de la început până la sfârșit, o experiență pe care nu o voi uita, la fel cum nu voi uita nici oamenii pe care i-am cunoscut”, spune o elevă din Slatina, județul Olt.

Și participanții din Vaslui s-au declarat mulțumiți de tot ce au trăit în cele cinci zile la Craiova.

„Consider că participarea la etapa națională a Olimpidei de limba franceză a fost o experiență unică. Noi, lotul de la Vaslui, ne-am apropiat foarte repede și am făcut împreuna amintiri de neuitat. Mă bucur că am avut ocazia de a întâlni elevi de vârsta mea,care au aceeași pasiune ca mine: limba franceză. Am vizitat de asemenea orașul Craiova pe parcursul celor 5 zile petrecute acolo și pot spune că am rămas plăcut impresionată: Centrul vechi, Muzeul de Artă, Parcul Nicolae Romanescu și multe altele. La Olimpiadă, sincer, am avut emotii, pentru că nu eram atât de sigură pe mine. Era pentru prima dată când dădeam o probă orală. Când am văzut că stiu să răspund la întrebări, am prins curaj si mi-am zis că pot mai mult, chiar să obtin un punctaj mare. În concluzie,mi-a plăcut sejurul la Craiova”,  povestește o elevă din Huși.

„Faptul că am avut lângă noi un profesor însoțitor din Dolj a însemnat foarte mult pentru mine”

O elevă din județul Galați a considerat foarte important că au avut alături un profesor însoțitor din Dolj, reușind astfel să cunoască obiective importante din Craiova.

„A fost o experiență specială, fiind prima dată când am participat la etapa națională a unei olimpiade. Craiova este un oraș excepțional, care m-a impresionat încă de la început, atât datorită numeroaselor oportunități turistice, cât și căldurii cu care ne-au primit oamenii de aici. Organizarea acestui eveniment nu poate fi comparată cu nimic, fiindcă efortul și dedicarea de care s-a dat dovadă au avut un mare succes, lucru care contează enorm și care este demn de apreciat. În ceea ce privește cazarea și masa, nu pot spune decât că am fost surprinsă în cel mai plăcut mod. De asemenea, faptul că am avut lângă noi un profesor însoțitor din Dolj a însemnat foarte mult pentru mine, deoarece, cu un zâmbet cald și prietenos, ne-a îndrumat și ne-a prezentat minunatele obiective turistice din Craiova într-un mod nemaipomenit. Mulțumim pentru aceste experiențe memorabile”, punctează o elevă din județul Galați.

Gânduri bune vin și din Capitală. S-a dus vestea că municipiul Craiova merită să fie vizitat, iar în privința condițiilor de cazare și masă, tânăra se declară mulțumită.

„Părerea mea este una buna referitoare la condițiile și mâncarea din săptămâna în care am fost la Craiova. În ceea ce privește cazarea (apa calda, caldura), a fost totul bine, iar mâncarea, de asemenea. Prof. însoțitor din Caraș-Severin recunoaște că cel mai mare impediment a rămas…vremea: În ciuda timpului nefavorabil, organizatorii și-au dat toată silința să ne simțim bine. Atunci când a plouat, am avut tur ghidat pentru Muzeul de Artă, Casa Baniei, Muzeul Științei. Când vremea ne-a permis, am fost în minunatele Parc Romanescu și Parcul Botanic, stadionul Oblemenco și bineînțeles fascinantul Centru Vechi. Toate acestea au făcut să uităm de „altele”, mai puțin plăcute”, este mesajul elevei din București.

Un elev din Sălaj a scris: „Legat de experiența mea acolo, trebuie sa menționez că lotul județului meu a fost cazat la hotelul Euforia, unde condițiile au fost remarcabile. Nu se pune problema sa nu fi avut căldură sau apa calda. Camera a fost curată, aerisita, iar personalul hotelului a venit zilnic sa ne întrebe dacă avem nevoie de curățenie, prosoape, etc. Legat de mâncare, mesele au fost consistente, mic dejun de tip bufet suedez, prânz format din ciorba și felul 2, iar la cina aveam un fel de mâncare și un mic desert. Cât despre cât de buna a fost mâncarea, trebuie sa recunosc ca ceea ce am primit nu a fost întocmai conform preferințelor mele culinare, deoarece carnea nu se afla in meniul meu de baza, însă in principiu, nu au existat probleme. Mâncarea a fost destul de proaspăta. Legat de organizare, am fost așteptați in prima zi in gara de doamna coordonator, care ne-a dus la hotel cu mașina personală, ulterior la festivitatea de deschidere si ne-a prezentat traseul pe care trebuia sa îl urmam pana la colegiul la care am susținut probele. In zilele următoare, ne-am reîntâlnit cu doamna coordonator, care a venit sa vadă cum ne simțim si dacă e totul in regula. Per total, a fost o experiența frumoasa, o săptămâna intensa care mi-a creat amintiri pe care nu le voi uita”.

„Datorită acestei experiențe, am reușit să mă evaluez, să leg prietenii”

O altă elevă din Ialomița se consideră norocoasă că a ajuns la Craiova, că a legat prietenii și, spune aceasta, întreaga experiență este adevăratul premiu pentru ea.

„Pentru mine, experiența de la Craiova a fost cea mai frumoasă experiență pe care am trăit-o. Datorită acestei experiențe, am reușit să mă evaluez, să leg prietenii care cu siguranță nu se vor uita, să mă bucur de fiecare clipă și să fiu mândră de tot ceea ce am realizat. Chiar dacă nu am reușit să ajung printre primii, eu sunt extrem de mândră că am ajuns până aici și de tot ceea ce am realizat! Faptul că am reușit să cunosc atâtea persoane minunate, și să vizitez atâtea locuri superbe mă face să cred că acesta este premiul meu! A fost o onoare să particip și aș repeta această experiență, ori de câte ori aș avea ocazia”, povestește eleva.

Dascălii doljeni trag nădejde că finalul poveștii conturate la Craiova va fi schimbat, în cele din urmă 

Despre toate aceste momente vorbesc cu emoție și profesorii de franceză din Dolj care au fost implicați în tot ceea ce a presupus organizarea competiției școlare. Profesori care, simțind umilința de la final, i-au scris ministrului Educației și i-au prezentat cum s-a derulat acest eveniment.

Când de la Minister a venit ordin de evaluare a modului în care s-au asigurat condițiile de cazare a elevilor, șeful învățământului doljean, chiar președinte al comisiei de organizare a Olimpiadei de Franceză, și-a abandonat echipa. Echipă alături de care zâmbea cu drag în fața aparatului foto, la deschiderea competiției școlare, și în care părea că se integrează.

După o analiză a situației, vinovatul a fost găsit: inspectoarea de limbi romanice, vicepreședinte al comisiei de organizare, generalul ISJ Dolj propunând încetarea detașării în interesul învățământului a acesteia, altfel spus, demiterea.

Dascălii doljeni speră acum că se va reveni asupra acestor deciziei luate de către inspectorul general al ISJ Dolj, Daniel Ion.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.