Discuții aprinse, la ședință, pe tema înnoirii parcului auto al RAT Craiova

Discuții aprinse, la ședință, pe tema înnoirii parcului auto al RAT Craiova

2.749
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a explicat, în ședința extraordinară a Consiliului Municipal Craiova, derulată luni, că proiectul RAT Craiova privind achiziția de tramvaie și autobuze, derulat pe fonduri europene, a înregistrat întârzieri din cauza lipsei promovării ghidului solicitantului și deși acest proiect ar putea fi depus până  la sfârșitul lunii martie, anul viitor, se va respecta termenul stabilit inițial și se va depune până la finele acestei luni.

Consilierul liberal, Marinel Florescu, a precizat, în cadrul ședinței extraordinare de luni, că acest proiect prezintă întârzieri.

„De ce nu a fost sesizat faptul că proiectul nu se poate depune pentru că nu se poate demonstra proprietatea. Cu acest proiect s-a întârziat foarte mult. RAT-ul va rămâne cu o sumă de bani. Poate ne spune domnul director ce intenționează să facă acum cu această sumă?”, a spus Florescu în cadrul ședinței extraordinare de luni.

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a explicat de ce s-a întârziat cu acest proiect, menționând faptul că în proiectele cu finanțare europeană nu este prevăzută doar achiziția de tramvaie și autobuze, ci și reabilitarea spațiilor unde acestea se retrag după ce ies din traseu.

„Ghidul solicitantului  a apărut abia în anul 2017. Și vă spun în premieră că s-a făcut o derogare de termen, la 31 martie 2019 pentru depunerea acestor proiecte. Însă, avem ambiția să le depunem așa cum am stabilit, până la sfârșitul acestui an. Tramvaiele care sunt cumpărate pe fonduri europene sunt în procedură. Sunt la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Dezvoltării și-a asumat această răspundere să țină cei de acolo procedura de achiziție pe SEAP. Atât la tramavaie cât și la autobuze au trebuit justificate nu doar mașinile în sine, ci să demonstrăm că pe traseul respectiv acel mijloc de transport este cel mai eficient. În acest pachet nu este vorba doar de pachetul de 17 tramvaie, ci și reabilitarea celor două capete de linii de tramvai, a stațiilor de redresare. S-a pus problema unde se vor întreține. Depoul nu este unul corespunzător și am trecut și reabilitarea acestuia, în proiect. Chiar se lucrează continuu în cazul proiectelor cu finanțare europeană”, a explicat Genoiu.

 

 



2 COMENTARII

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7225

    Sa mai ia si doua.. trei RABE sa aiba de rezerva in caz ca se strica celebra RABA din Craiova ..

    De cand ma stiu eu tot se reabiliteaza sina de tramvai pe bucati.. tramvaiele.. se reabiliteaza.. se colanteaza.. etc.. si tot nimic practic nu s-a facut.. pai normal ca daca faci carpeli din carpeli in carpeli o tii..

    Astia de la RAT sunt cei mai mari „carpaci” din oras….
    E bine ca acum nici nu mai au concurenta pe transportul in comun si au monopol… dar asta e un monopol jegos ca daca ai jeguri de tramvaie si de autobuze… nu poti sa oferi conditii civilizate de calatorie.

  2. #2
    mpr
    Junior
    Data de inscriere
     10-12-2014
    Mesaje
    75

    Desi nu-s sustinator al pedepsei capitale, m-as bucura daca le-ar fi adus la cunostiinta stimabililor din regii, primarie (cu tot cu serviciul de sistematizare a circulatiei) ca pentru infinit mai putin, intr-o tara „din lumea a 3a” ce aplica sharia (unde notiunea de „penal” e inexistenta) dumnealor ar fi executati prin spanzurare, asa pe repede inainte, impreuna – sa nu existe diferentieri. Am convingerea ca dupa aplicarea respectivei sanctiuni succesorii acestora ar veni cu fonduri proprii ca astia prea isi bat joc…

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.