DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Aproximativ jumătate dintre angajaţii din învăţământ, în județul Dolj, este de acord să se vaccineze împotriva Covid-19, conform raportării efectuate către Ministerul Educației, în urma consultărilor cu personalul didactic și nedidactic din școli.  

În județul Dolj, conform centralizatorului ISJ Dolj, sunt 9.216 persoane încadrate în învățământul preuniversitar. Dintre acestea, 4.632 au spus „Da” vaccinării împotriva Covid(50,26%).

Din acest total, 6.652 de persoane sunt cadre didactice. 3.295 dintre acestea sunt dispuse să se vaccineze(49.53%).

Alte 820 de persoane reprezintă personalul didactic auxiliar, iar dintre acestea se vor vaccina 468(57.07%).

În ceea ce privește personalul nedidactic, este vorba despre 1.744 de persoane, dintre care 869 au spus că se vor vaccina(49.83%).

Aceste rezultate sunt după prima etapă de consultare cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţământ.

Ministerul Educației a decis și inițierea celei de-a doua etape de declarare a disponibilității de vaccinare, în perioada 16 ianuarie-1 februarie 2021.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.