DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Alexandria, a fost reținut, marți, de către polițiștii craioveni, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

Tânărul, în perioada iunie-iulie, anul acesta, a șantajat o femeie în vârstă de 25 de ani, din Segarcea.

Cei doi au avut o relație, spun surse din cadrul anchetei, de aproximativ un an. După ce s-au despărțit, bărbatul a vrut să reia legătura cu tânăra. Întrucât aceasta l-a refuzat, a amenințat-o de câteva ori că va publica, pe rețele de socializare, fotografii pe care le făcuse în timpul relației amoroase.

Ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova au făcut o percheziție într-o locuință din Craiova, unde tânărul stă fără forme legale și au ridicat mai multe bunuri folosite pentru a o șantaja pe doljeancă.

„Bărbatul a fost condus la sediul poliției iar în urma probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat unității de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.