Dolj: Femeie moartă în incendiu

Dolj: Femeie moartă în incendiu

2.441
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O pensionară de 82 de ani și-a pierdut viața, duminică, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința. Femeia era imobilizată la pat, era singură în casă și nu s-a putut salva.

Evenimentul s-a petrecut în comuna Drăgotești, duminică după-amiaza. Pompierii au găsit-o moartă pe femeie în timpul operațiunii de intervenție.

Potrivit reprezentanților ISU Dolj, focul a pornit, cel mai probabil, de la coșul de fum, care nu era protejat termic.

Detașamentul 2 Pompieri Craiova a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria unei persoane din comuna Drăgotești. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta într-o încăpere, la mobilier și materiale textile. În urma incendiului, a fost găsită o persoană de sex feminin, în varstă de aproximativ 82 ani, decedată. Cauza probabilă a incendiului este un coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile”, a precizat Tania Vîlceanu, din cadrul ISU Dolj.

Foto: arhivă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.