DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Sadova, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din locuință.

Potrivit IPJ Dolj, la data de 18 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bechet l-au reținut pe minor, pentru 24 de ore, stabilindu-se faptul că acesta ar fi pătruns fără drept în mai multe locuințe din Sadova, de unde ar fi furat diverse bunuri de uz gospodăresc și casnic.

„Astfel, în baza probatoriului administrat în acest caz, minorul a fost prezentat unității de parchet și apoi instanței de judecată, care a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.