Doi doljeni au rămas fără permis, pentru 120 de zile, și au și fost amendați, după ce au fost prinși conducând cu viteze mai mari de 70 de km/h faţă de limita legal admisă.
Potrivit IPJ Dolj, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Coşoveni, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6, în afara localităţii Coşoveni, cu viteza de 186 km/h (+86 km/h).
Un alt bărbat, de 24 de ani, din comuna Cârcea, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Bucureşti, din municipiul Craiova, cu viteza de 127 km/h (+77 km/h).
„Aceștia au fost sancționați contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, spun reprezentanții IPJ Dolj.
Cu ocazia activităţilor desfăşurate în cadrul acțiunii ROADPOL – SPEED, în perioada 5-11 august, polițiștii doljeni au utilizat aparatele radar din dotare, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 827 de sancțiuni contravenționale, 422 dintre acestea pentru depăşirea limiei legale de viteză (95 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 50 km/h şi 7 pentru depăşirea vitezei cu mai mult de 70 km/h).
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 145 de permise de conducere (102 pentru nerespectarea regimului legal de viteză) și au retras 26 de certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate şi 10 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.