DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Inspectorii ANI au sesizat procurorii cu privire la secretarul unei comune din Dolj, care şi-a angajat ilegal fiica.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Intergritate (ANI), este vorba despre secretarul comunei Gîngiova, Ioana Sadoveanu.

A fost depusă sesizare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către SADOVEANU IOANA a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de secretar al comunei, a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru fiica acesteia, respectiv a întocmit/semnat acte premergătoare organizării unui concurs în urma căruia fiica persoanei evaluate a fost angajată”, transmite ANI.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.