DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Gogoşu, județul Dolj, a fost reținut, duminică, fiind bănuit de comiterea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieșit că  tânărul, la data de 10 februarie, a condus o mașină, prin Breasta, deşi avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Atunci i-a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

De asemenea, la data de 9 iunie, tânărul s-a urcat din nou la volan și a intrat cu mașina într-un parapet metalic, montat pe partea stângă a carosabilului. Evenimentul a avut loc în satul Valea Lungului din comuna Breasta.

După accident, care s-a soldat doar cu pagube materiale, tânărul a fost scos din autoturism de către mai multe persoane prezente la fața locului și a plecat de acolo.

În noaptea de 9 spre 10 iunie, mama tânărului a mers la Poliție și a declarat că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului în momentul producerii evenimentului rutier.

„Urmare a completării cu date necorespunzătoare realității a declaraţiei tip, femeii i-a fost eliberată autorizația de reparație. În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis şi fals în declaraţii. În cursul zilei de ieri, în baza probatoriului administrat de poliţişti, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

 

În cursul acestei zile, cel în cauză a fost prezentat instanţei de judecată care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile.

 

Cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite sunt continuate de poliţişti sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizare să se propună soluţie legală.

 

 

 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.