DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Segarcea, care era adus la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, având probleme psihice, a devenit recalcitrant în ambulanță, fiind nevoie de intervenția polițiștilor. 

Conform procedurii, în astfel de situații, polițiștii au escortat ambulanța cu mașina de poliție. În localitatea Livezi, tânărul a devenit violent și a spart geamul autospecialei SAJ.

Bărbatul a fost imobilizat de către echipajul de poliție, fiind posibilă continuarea deplasării. Pacientul a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova.

„În cursul acestei zile, polițiștilor din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Segarcea le-a fost solicitat sprijinul de către lucrători din cadrul Serviciului de Ambulanță Dolj, pentru transportarea unui bărbat de 33 de ani, la un spital de specialitate, din Craiova.
Conform protocolului, polițiștii au escortat ambulanța cu autospeciala de poliție. În localitatea Livezi, bărbatul a devenit violent, spărgând cu piciorul geamul stânga spate al ambulanței, în care se afla. Polițiștii au procedat la imobilizarea acestuia, fiind continuată ulterior deplasarea la spital, unde bărbatul a fost internat”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de distrugere.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.