Doljean urmărit în SUA pentru fraudă bancară, prins la Craiova

Doljean urmărit în SUA pentru fraudă bancară, prins la Craiova

2.856
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Craiova, dat în urmărire internațională de autoritățile din SUA, pentru fraudă bancară între altele, a fost prins în localitatea de domiciliu, miercuri.

Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au organizat o acţiune pentru depistarea persoanelor urmărite, miercuri, iar cu această ocazie l-au depistat și pe acest tânăr.

„Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de legislaţia statului respectiv, de conspiraţie la comiterea de fraudă bancară cu dispozitive de acces, conspiraţie la comiterea de fraudă prin cablu şi fraudă bancară, furt calificat de identitate şi fraudă cu dispozitive de acces, faţă de acesta fiind emisă o cerere de arestare provizorie, în vederea extrădării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestuia o ordonantă de retinere pentru 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.