DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți și va fi valabil până joi dimineaţă, în mai bine de jumătate din ţară. 

Potrivit ANM, de marţi, de la ora 16.00, până miercuri la ora 10.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Crişanei.

”Se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a transmis ANM.

Ulterior, avertizarea cod galben va fi extinsă, până joi la ora 10.00.

”În Banat, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, mai spun reprezentanții ANM.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.