Dosar penal pentru un craiovean care a mințit că se deplasează pentru...

Dosar penal pentru un craiovean care a mințit că se deplasează pentru a cumpăra medicamente copilului său

14.364
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 1,00)

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Craiova, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii, după ce polițiștii care l-au oprit pentru a verifica dacă respectă ordonanele militare au descoperit că acesta mințise în declarația pe propria răspundere.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe tânărul de 26 de ani, în noaptea de joi spre vineri, conducând un autoturism prin localitate. ”În urma controlului efectuat, cel în cauză a prezentat o declaraţie pe proprie răspundere prin care motiva că a realizat deplasarea pentru a cumpăra medicamente necesare pentru îngrijirea copilului său. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat însă că aspectele prezentate în conţinutul declaraţiei nu erau reale, fapt pentru care au întocmit dosarul penal”, au precizat autoritățile.

Peste 1.800 de persoane și aproximativ 200 de societăți comerciale au fost controlate, joi, din perspectiva respectării interdicţiilor instituite. Forţele de ordine au aplicat peste 300 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 790.000 de lei. Totodată, două persoane au fost introduse în carantină, întrucât acestea nu ar fi respectat măsura izolării la domiciliu.

Foto: arhivă



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.