Electroputere Craiova își încheie activitatea de producție. Sute de persoane rămân fără...

Electroputere Craiova își încheie activitatea de producție. Sute de persoane rămân fără serviciu

4.347
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5,00)

Electroputere Craiova își închide producţia din decembrie, după 70 de ani de activitate. Dacă în vara acestui an au fost disponibilizați aproape 300 de angajați, alte 261 de persoane vor pleca acasă conform unei notificări trimise Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj.  

Fabrica este patronată, în prezent, de investitori arabi, din cele patru secții câte avea înainte de a fi privatizată rămânând două. Este vorba despre secţia maşini rotative şi secţia transformatoare electrice. Prima a fost deja închisă, iar cea de-a doua a avut, anul acesta, un singur contract, pentru reparaţia unui transformator la Centrala de la Cernavodă.

Contractul se încheie în decembrie și odată cu el se pune lacătul și pe ușa secției.

Primul semnal în privința închiderii fabricii a fost dat în vara acestui an, când 296 de persoane au fost disponibilizate.

Acum, reprezentanții fabricii au trimis o notificare către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj, anunțând că vor face disponibilizări colective.

Persoanele care rămân fără loc de muncă  vor beneficia de servicii de preconcediere acordate de AJOFM Dolj.

„AJOFM Dolj a fost notificată  cu privire la disponibilizările colective ce ar urma să se facă de către o societate care activează în domeniul fabricării motoarelor generatoarelor și transformatoarelor electrice pentru un număr de 261 persoane. Menționăm faptul că persoanele disponibilizate pot beneficia de serviciile de preconcediere acordate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv: informarea privind prevederile legale referitoare la protecția șomerilor și acordarea serviciilor de ocupare și de formare profesională, plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local și instruirea în modalități de căutare a unui loc de muncă”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Dolj, Alina Ghercioiu.

Singura șansă a acestor persoane este să corespundă cerințelor unuia dintre cele 791 de locuri de muncă vacante, în prezent, în diverse meserii, la nivelul județului Dolj.

Cei 261 de angajați vor pleca acasă în etape, o parte în decembrie, pentru ca în ianuarie activitatea să fie închisă definitiv.

Înființată în 1949, uzina Electroputere Craiova a fost transformată în 1991 în societate pe acțiuni. În 2007 a venit privatizarea, pachetul majoritar de 86,28% fiind deținut de firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited.

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-03-2011
    Mesaje
    472

    Dupa 89′ toti ce au fost la putere au vandut tara si-au umplut buzunarele! Nu exista in mizeria asta de tara educatie si oameni care sa isi doreasca dezvoltare..ci doar sa fure repede si sa cheltuiasca banii pe lucruri inutile! Lasa ca avem nevoie de mall-uri ca de locuri de munca nu este prea mare nevoie! Ce rusine..ce rusine!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.