DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Elevii școlilor unde vor fi amenajate secții de votare, pentru alegerile locale, vor face ore în sistem online, anunță reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj, într-un comunicat de presă. 

Măsura este valabilă pentru perioada 25-29 septembrie.

„Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfășura exclusiv în sistem   on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 46/2020”, se arată în comunicatul de presă.

Cursurile „față în față” vor fi reluate în data de 30 septembrie, conform scenariilor aprobate de către comitetul județean pentru situații de urgență.

 

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.