Festivalul pentru Copii „Maria Tănase”, la Craiova

Festivalul pentru Copii „Maria Tănase”, la Craiova

1.722
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului-Concurs Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „Maria Tănase” 2019, va avea loc în municipiul Craiova, în perioada 28 august-1 septembrie, scopul evenimentului fiind de a promova tradiția și folclorul românesc, spun organizatorii.

Festivalul va avea loc la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”, Primăria Municipiului Craiova, în calitate de partener urmând să aloce suma de 45.000 de lei pentru acest eveniment.

Consilierii municipali craioveni vor vota, joi, în cadrul ședinței din această lună, dacă vor aproba sau nu oferirea sumei de bani.

Accesul spectatorilor la spectacole se va face în mod gratuit, în limita locurilor disponibile, au transmis reprezentanții Palatului Copiilor Craiova, cei care se ocupă de organizare.

„Acest festival de tradiție are drept scop: revitalizarea şi promovarea tradiţiei şi folclorului din România, prin muzica vocală, instrumentală şi prin costumul popular românesc, promovarea culegerii şi interpretării muzicii tradiţionale, dar şi reactualizarea unor piese vechi, de mare valoare şi reprezentative, prin interpretarea acestora de către tineri, conştientizarea de către tineri a faptului că muzica tradiţională, reprezentând o valoare identitară fundamentală, formează un patrimoniu şi ca orice patrimoniu, trebuie conservat, precum și stimularea profesorilor şi instructorilor acestor copii și tineri”, se arată în adresa formulată de către Palatul Copiilor.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.