FOTO. Ziua Imnului Național, marcată și la Craiova

FOTO. Ziua Imnului Național, marcată și la Craiova

2,001
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5.00)

Ziua Imnului Național a fost sărbătorită și la Craiova, luni, la eveniment participând reprezentanți ai administrației locale, cei ai administrației județene, ai armatei și veterani de război.

În cadrul manifestării a fost intonat imnul și autoritățile au transmis mesaje, punctând importanța acestei zile pentru români.

„Celebrarea imnului de stat ne oferă prilejul de a vorbi cu profund respect despre unul dintre cele mai importante simboluri naționale, versurile sale însuflețind în toate momentele cruciale lupta pentru atingerea aspirațiilor care ne uneau încă dinainte ca provinciile istorice ale României să se alipească într-un singur trup.

«Deșteaptă-te, române!» este cântecul unei națiuni care, indiferent de granițele formale dintre fiii săi, s-a definit dintotdeauna ca un tot, prin credința nestrămutată în valori comune, în valorile dreptății, libertății și suveranității – principii sfinte, pe care le-a enunțat încă din zilele Revoluției pașoptiste și continuă să o facă și astăzi.

Este cântecul unei națiuni care, într-o lume conturată de interesele marilor puteri, a înțeles că este datoare să-și proiecteze propriul destin istoric și a reușit să și-l împlinească, prin curaj și abilitate, prin dăruire și numeroase sacrificii.

Imnul de stat rămâne puntea prețioasă între prezentul și trecutul unui popor care face dovada că știe să se raporteze la ilustrele figuri care i-au deschis drumul afirmării, știe să le onoreze memoria și să desprindă, din faptele și opera lor, modele pentru a-și construi viitorul cu demnitate și fermitate”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Și viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, a vorbit despre importanța Zilei Imnului Național.

“Pentru toți românii, astăzi este o zi specială – Ziua Imnului Național. O zi pentru care nimeni nu are nevoie de pregătire, pentru că nu credem să existe copil, tânăr sau adult care să nu cunoască versurile imnului național. Această zi festivă este un prilej de a fi mândri de istoria, de cultura şi de moștenirea noastră spirituală.

Imnul Deșteaptă-te, române! își are originea în poemul «Un răsunet», redactat şi publicat de poetul Andrei Mureşanu în timpul Revoluţiei de la 1848 și care a fost considerat, de marele Nicolae Bălcescu, „Marseilleza românilor”.

Transpus pe note muzicale de către Anton Pann, imnul a devenit un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momente cruciale ale istoriei. Versurile lui Andrei Mureșanu și muzica lui Anton Pann au inspirat dintotdeauna masele de oameni care se luptau pentru țară, devenind simbol al libertății românilor. În același timp, imnul îi însoțește pe români și în cele mai frumoase momente din viața lor, atunci când marii sportivi îl fredonează pe prima treaptă a podiumului, în competiții internaționale.

În zi de sărbătoare, vă îndemn să onorăm acest simbol național și să îl intonăm cu mândrie de cât mai multe ori, să le insuflăm celor mai mici dintre craioveni dorința de a-și cunoaște valorile țării în care s-au născut”, a transmis viceprimarul Stelian Bărăgan.

1 COMENTARIU

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7591

    De 30 de ani tot Desteapta-te romane .. desteapta-te romane din somnul cel de moarte… asta e imn de popor de sclavi.. sociali si spirituali… imn de popor adormit..
    Un jeg de imn, prin melodie si prin versuri provoaca tristete si resemnare..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.