Craiova: Gravidele infectate cu Covid-19 vor naște în noul corp al Spitalului...

Craiova: Gravidele infectate cu Covid-19 vor naște în noul corp al Spitalului Filantropia

4.616
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Femeile însărcinate, care urmează să nască și care au fost depistate pozitiv cu Coronavirus, vor fi direcționate către corpul nou al Spitalului Filantropia, situat in imediata apropiere a celui de Boli Infecțioase, conform unor surse din cadrul forurilor de decizie de la nivelul județului.

O hotărâre în acest sens ar urma să fie luată luni, odată cu aprobarea „Planului Alb, în cadrul Comitetului pentru situații de urgență, după ce prefectul de Dolj, Nicușor Roșca, a reușit să convingă autoritățile centrale că este cea mai potrivită soluție. Astfel, gravidele neinfectate pot fi internate și da naștere bebelușilor în Maternitatea Filantropia, ca și până acum.

Reamintim că DSP Dolj inclusese pe lista unităților spitalicești care ar putea primi bolnavi infectați cu Coronavirus inclusiv Maternitatea Filantropia din Craiova, fapt care a dus la un val de nemulțumiri în rândul cetățenilor, dar și al municipalității, acestea din urmă făcând, la rândul ei, apel în mai multe rânduri la autoritățile centrale, pentru a renunța la idee.



1 COMENTARIU

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     05-04-2013
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    188

    Bă Terminați in plm cu televiziunile de kkt și cu vrăjeala asta ieftină sa omorâți bosorogii sa nu le mai dati pensie …in plm ați terorizat și politia la cap cu minciunile astea …Terminați odată ca e sătulă lumea sa fie sclava sa stea drepți când ziceți voi ceva și iei sa sara in fântâna după kkt

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.