DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Școlile din Dăbuleni şi Daneţi, unde mai mulţi copii au prezentat, miercuri, simptome de intoxicare și au fost internați la spitalele din Craiova, sunt verificate de Direcţia de Sănătate Publică Dolj, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

“Inspectorii sanitari de stat din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au început o verificare în cazul celor două şcoli din Dăbuleni şi Daneţi din judeţ, care au făcut curăţenie şi dezinfecţie în cadrul acestor unităţi şcolare. Nu cunoaştem mai multe amănunte cu privire la acest proces de dezinfecţie sau curăţenie, cum l-au numit ei, dar ştim că 26 de copii din aceste două unităţi au prezentat mai multe simptome – greaţă, vărsături, dispnee şi au avut mai multe simptome cu care au ajuns la unitatea de primiri urgenţe”, a precizat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății.

Potrivit acesteia, ”starea copiilor în acest moment este bună. La Unitatea de primiri urgenţe a Spitalului judeţean Craiova au ajuns 17 copii, nouă din Dăbuleni, restul din Daneţi. Ei sunt într-o stare bună, nu au necesitat internare”, a precizat Grigore.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.