DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a precizat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că neînțelegerile dintre Primăria Craiova și Eco Sud, cu privire la tariful perceput pentru depozitarea gunoiul, nu ar trebui să încurce masterplanul de deșeuri aplicat la nivelul județului Dolj.

Potrivit primarului municipiului Craiova, Mihail Genoiu, procedând astfel, Eco Sud încearcă să determine Primăria Craiova să accepte plata unui tarif mai mare, întregul demers fiind, după cum spune edilul, doar o „găselniță” a firmei.

„Nu are nici o legătrură masterplanul de deșeuri pe care îl desfășoară CJ Dolj și ADI Salubris cu tariful pe care îl percepe Eco Sud de la Primăria Craiova. Că se folosește Eco Sud de această strategie de a da accept CJ Dolj pe masterplanul de deșeuri de a depune gunoaiele la groapa de gunoi numai după ce obține un tarif, aceasta este o găselniță în afara legalități. Legalitatea majorării prețului nu este decât fundamentarea prețului. Noi suntem deschiși, de fiecare dată am primit fundamentările de preț depuse de Eco Sud, le-am analizat și atunci când au fost corecte, le-au aprobat, iar atunci când nu au fost justificate și nu s-au încadrat în OUG 109, care prevede modalitate de stabilire a tarifelor le-am respins. Din punctul meu de vedere, operatorul are obligativitatea, având în vedere că aceste gropi ecologice sunt unice în județ – este unica în județ aprobată prin legea Mediului – au obligația de a primi aceste deșeuri indiferent de evoluția negocierii tarifelor între noi și Eco Sud”, a explicat Genoiu.

În ceea ce privește tariful de închidere, Eco Sud a depus la Primăria Craiova, luna trecută, un nou proiect, urmând ca expertul să stabilească dacă este sau nu legal constituit.

„Celălalt tarif pe care Eco Sud îl invocă este cel de închidere, care oricum nu are legătură cu operarea. Tariful de închidere care se constituie într-un cont la dispoziția operatorului, dar numai cu acceptul CL, pentru închiderea definitivă a gropilor de gunoi, atunci când s-a terminat procesul de depunere a gunoiului în groapă. La acest punct, a fost depus un proiect CL, care a solicitat o expertiză pentru că și-a declinat competența de a putea analiza un proiect pur tehnic. S-a analizat și s-a solicitat printr-o procedură rapidă un expert. Expertul a respins acest proiect – proiectul fiind făcut în 2009 și nu era nici măcar actualizat. A depus rezultatele expertizei, au fost înaintate către Eco Sud, acesta a refăcut și redepus proiectul la jumătatea lunii decembrie la sediul primăriei și, la ora aceasta, este în desfășurare o nouă procedură pentru a fi expertizat. Dacă acest proiect se constată de către expert că este corect se va acorda tariful de închidere a depozitului de deșeuri. Dacă nu, va fi din nou respins până când va fi în regulă. Noi nu ne putem asuma o închidere și constituirea unui cont de închidere a depozitului decât pe baza unui proiect despre care să știm sigur că este în conformitate cu legislația”, a conchis edilul municipiului Craiova.

Proiectul privind Masterplanul de Deșeuri din Dolj, în valoare de 54 de milioane de euro, pentru care s-a obținut finanțare europeană în urmă cu cinci ani, a devenit una dintre cele mai mari probleme pentru reprezentanții Consiliului Județean Dolj, președintele Ion Prioteasa anunțând că proiectul s-a blocat din cauza neînțelegerilor pe care Eco Sud le are cu Municipiul Craiova.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.