DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ministrul Sportului și Tineretului, doljeanul Ionuț Stroe, a votat, duminică, la secția din incinta Universității din Craiova, declarându-se mulțumit de prezența la vot, de faptul că „democrația românească se însănătoșește și se maturizează” și că și românilor din diaspora le-au fost asigurate  condiții în acest sens.

„Prezența mare la vot este un semn bun. Eu cred că societatea se transformă. Prezența la vot spune foarte multe lucruri în legătură cu responsabilitatea civică, cu modul în care românii înțeleg că este important să participe la decizii care privesc direct viața lor. Prezența la vot este cel mai bun și sănătos semn că democrația românească se însănătoșește și se maturizează”, a menționat Stroe.

Ministrul consideră că ar trebui limitată migrația românilor, iar pentru acest lucru ar trebui să li se asigure condiții pentru a trăi în țară alături de familie.

„Diaspora și-a cerut drepturile de multă vreme. De fiecare dată, din păcate, am avut insuficiente resurse în a asigura acestor oameni resurse de a vota. De această dată, au fost trei zile. Acești oameni sunt plecați acolo, migrația românilor, din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai importante fenomene pe care ar trebui să îl limităm dacă putem, ca acești oameni să își construiască și să asigure un viitor mai bun aici, în țară”, a mai spus ministrul.

Și acesta este convins că va exista și turul al doilea, precizând că sunt „pregătiți și pentru acest lucru”.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.