OFICIAL: probele ADN din casa lui Dincă aparţin Alexandrei

OFICIAL: probele ADN din casa lui Dincă aparţin Alexandrei

1.371
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

DIICOT a confirmat, sâmbătă, că rămăşiţele din casa lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei, tânăra în vârstă de 15 ani dispărută, în urmă cu 9 zile, în Caracal. 

„DIICOT continuă activitățile începute ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR – DCCO. Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei. Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date”, se arată în comunicatul DIICOT.

„Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare. În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP”, se mai arată în comunicat.

Părinții Alexandrei se pregătesc de înmormântare, eveniment ce a fost anunțat că va avea loc luni, în satul natal al fetei.

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.