Olimpicii din Craiova și profesorii coordonatori, recompensanți

Olimpicii din Craiova și profesorii coordonatori, recompensanți

6.328
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Elevii din Craiova care au obținut rezultate excepţionale la concursurile naționale și internaționale, în anii școlari 2021-2022 şi 2022-2023, și profesorii coordonatori vor fi recompensați de către autoritățile municipale, suma alocată în acest sens, din bugetul local, fiind de 441.000 de lei.

Potrivit unei situații întocmite de către autorități, vor fi premiați, în cadrul ședinței solemne care va avea loc pe 1 iunie, în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, 275 de elevi și 166 de profesori îndrumători.

Pentru performanțe, fiecare va primi nu mai puțin de 1.000 de lei.

„ În fiecare an, Primăria Craiova a încurajat excelența în educație și a sprijinit, prin pârghiile legale pe care le are la dispoziție, mediul educațional craiovean, fie prin investițiile realizate permanent în infrastructura din învățământ, fie prin acordarea burselor sociale, dar și prin premierea elevilor și a profesorilor îndrumători cu rezultate excepționale la concursurile naționale și internaționale”, argumentează reprezentanții Primăriei Craiova.

Sumele de bani se vor ridica, în perioada 07 iunie – 15 iunie 2023, în baza buletinului de identitate sau a certificatului de naştere.



1 COMENTARIU

  1. #1

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.