DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Parcul Nicolae Romanescu și Grădina Botanică din Craiova se vor deschide, miercuri, începând cu ora 13.00, Tineretului și Hanul Doctorului rămânând încă închise. 

Autoritățile încă nu știu când se vor deschide și celelalte două parcuri.

„Astăzi, la ora 13.00, se deschide accesul publicului în Parcul Romanescu și Grădina Botanică. Parcul Tineretului și Hanul Doctorului rămân încă închise”, anunță edilul, într-o postare pe Facebook.

Parcurile au fost închise în urma unei furtuni care a avut loc în Craiova, sâmbătă, când sute de arbori au fost puși la pământ.

„În urma furtunii din data de 2 iulie, angajații RAADPFL Craiova au dat curs tuturor sesizărilor primite din partea cetățenilor intervenind pentru ridicarea arborilor doborâți sau a celor care prezentau pericol pentru trecători. Pe lângă intervenția din cadrul tuturor sectoarelor de activitate, toate cele 13 formații din cadrul Secției Zone Verzi, dar și echipa din cadrul formației Toaletări Arbori, au avut sute de sesizări la care au dat curs, iar altele la care urmează să ajungă în perioada imediat următoare. Au fost rezolvate urgențele precum degajarea carosabilului, trotuarelor, intrările în blocuri, dar și arborii rupți care prezentau pericol pentru cetățeni. S-a intervenit în toate parcurile orașului, în Parcul Nicolae Romanescu, dar și în Grădina Botanică, acolo unde au existat foarte multe probleme, fiind nevoie de o atenție specială pentru ridicarea crengilor rupte și a arborilor doborâți de vânt”, arată RAADPFL Craiova.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.