Pedală în Bănie: peste 200 de persoane s-au înscris în concursul ce...

Pedală în Bănie: peste 200 de persoane s-au înscris în concursul ce va lua startul în Craiova

738
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 5.00)

Peste 200 de persoane s-au înscris deja la cea de-a doua ediție a concursului de mountain biking (MTB) „Pedală în Bănie“, care se va desfășura la Craiova, în data de 8 iunie.

Potrivit oganizatorilor, până în prezent, în competiție s-au înscris 203 sportivi, dintre care 129 vor concura la cursa Race, iar 74 la cursa Maraton.

„Ne bucurăm să putem anunța că miercuri seara am atins borna de 200 de concurenți înscriși la «Pedală în Bănie» 2019. Vom avea, așadar, o participare cel puțin la fel de bogată ca la prima ediție și, încă o dată, va exista concurență serioasă pe cele două trasee.  Totodată, ne face plăcere să vedem cum se extind ecourile acestui eveniment în țară, pentru că avem competitori nu doar din toate cele cinci județe ale Olteniei, ci și din alte zone, precum Argeș, București, Alba ori Vrancea. Mai mult, ne-au anunțat intenția lor de a concura și sportivi din afara granițelor”, a menționat  Răzvan Catană, președintele A. S. „Ride Racing Team Ciclism“ Craiova

Pașii care trebuie urmați pentru intrarea în competiție sunt detaliați pe pagina oficială de Facebook „Pedală în Bănie“. De asemenea, pe pagina de Facebook a evenimentului „Pedală în Bănie – Concurs MTB“ a fost introdus butonul de bilete (Tickets), care direcționează vizitatorii direct către formularul pentru înregistrarea online.

După data de 3 iunie, înscrieri în concurs se vor mai putea face la sediul Asociației Sportive „Ride Racing Team Ciclism“ (Craiova, str. Sărarilor, nr. 19) sau în ziua și la locul de desfășurare a competiției – 8 iunie 2019, începând cu ora 8:00, la Sala Polivalentă Craiova.

2 COMENTARII

  1. #1
    Member
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    103

    Borfasii au facut peste 1000 de euro din nimic, doar din faptul ca niste indivizi naivi au vrut sa se plimbe 3-4 ore cu bicicleta contra sumei “modice” de 20 de lei. Trasee organizate de astia fac si eu cu gasca mea, sunt suficienti 2-3 insi, iar de banii aia 20 de lei mananci si bei pe traseu.

  2. #2
    0-day Member
    Data de inscriere
     24-05-2019
    Mesaje
    0
    Citat Mesaj initiat de atrium
    Borfasii au facut peste 1000 de euro din nimic, doar din faptul ca niste indivizi naivi au vrut sa se plimbe 3-4 ore cu bicicleta contra sumei “modice” de 20 de lei. Trasee organizate de astia fac si eu cu gasca mea, sunt suficienti 2-3 insi, iar de banii aia 20 de lei mananci si bei pe traseu.

    Amice, fie ai dificultăți grave de gândire, ca urmare a unei lobotomii severe, fie ești rău intenționat, deși nu exclud ca ambele variante să fie adevărate. În primul rând, e un concurs, nu o plimbare făcută de tine cu gașca ta de 2-3 prieteni (număr care spune multe despre tine și modul în care socializezi). Iar aia e o taxă de participare la concurs, cum se practică cam la 95% din concursurile de ciclism din țară. Și cu taxa aia nu pleacă nimeni acasă: dacă citeai ce au mai anunțat oamenii, știai că banii ăia sunt folosiți pentru asigurarea cronometrării în sistem electronic, pe care o face o firmă de specialitate. Așa că nu mai vărsa lături pe forumuri!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.